Deţinuţii de la Guantanamo au cerut să vadă filmul 'Zero Dark Thirty'

Deţinuţii de la Guantanamo, acuzaţi pentru atentatele de la 11 septembrie 2001, au cerut să vizioneze filmul Zero Dark Thirty (Misiunea: 00.30 A.M), subliniind că vor să afle şi ei informaţiile pe care le-au avut producătorii de la Hollywood, informează ziarul ABC
Închisoarea de la Guantanamo. (Mandel Ngan-Pool / Getty Images)
Epoch Times România
17.12.2013

Deţinuţii de la Guantanamo, acuzaţi pentru atentatele de la 11 septembrie 2001, au cerut să vizioneze filmul Zero Dark Thirty (Misiunea: 00.30 A.M), subliniind că vor să afle şi ei informaţiile pe care le-au avut producătorii de la Hollywood, informează ziarul ABC.

Cererea înaintată în luna iulie avocatului James Connell va fi examinată săptămâna aceasta de Tribunalul Militar american de la Guantanamo. 'Vrem să dispunem de aceleaşi elemente pe care le-au avut cei de la Hollywood', a declarat avocatul deţinutului pakistanez Ali Abd Aziz Ali, 'alias' Amar Baluchi.

Filmul regizoarei americane Kathryn Bigelow, care relatează cum s-au desfăşurat evenimentele în noaptea în care a murit Osama Bin Laden, a suscitat încă de la început o polemică. După premiera sa, mai mulţi oameni politici de la Washington au criticat-o pe realizatoare, care nu a ezitat să apere veridicitatea filmului său prezentând inclusiv torturile care au precedat capturarea teroristului Osama Bin Laden în Pakistan.

Într-un text trimis ziarului Los Angeles Times, Bigelow, care a câştigat un Oscar în 2010 pentru filmul 'The Hurt Locker', asigură că, deşi este conştientă de versiunile contradictorii ale capturării lui Bin Laden de către trupele speciale, nu are în schimb nicio îndoială privind practicile de tortură.

'Părerea mea personală este că Osama Bin Laden a fost găsit în urma unor investigaţii şi cercetări amănunţite, a acuzaţiilor şi speculaţiilor, graţie unei munci ingenioase a detectivilor. Tortura a fost practicată, cum toată lumea ştie, în anii prealabili acestei operaţiuni şi este o parte importantă a firului narativ pe care nu-l puteam ignora', a explicat Bigelow.

Pe de altă parte, organizaţia Judicial Watch a dezvăluit că 'Administraţia Obama a facilitat realizatorilor de la Hollywood un acces total şi nefiresc la informaţii clasificate, inclusiv la nume de agenţi ai CIA implicaţi în operaţiunea împotriva lui Osama Bin Laden'.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor