Deputatul UDMR Karoly Kerekes "pedepsit" cu închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de conflict de interese
alte articole
Deputatul UDMR Karoly Kerekes a fost condamnat de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la un an şi şase luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, relatează Agerpres. Sentinţa este definitivă.
Kerekes a fost acuzat de ANI că şi-a angajat nelegal fiul şi soţia la biroul său parlamentar. Potrivit sursei citate, deputatul Karoly Kerekes a fost condamnat în octombrie 2014 la 2 ani închisoare cu suspendare, pedeapsa redusă, în apel, la un an şi jumătate închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
De asemenea, cei cinci judecători ai ICCJ au decis să desfiinţeze şi decizia primei instanţe, prin care deputatului UDMR i se interzicea să mai ocupe funcţii publice pe o durată de 10 ani.
Reamintim că, în 2011, Agenţia Naţională de Integritate (ANI), arăta că deputatul UDMR Károly Kerekes a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiului său, Szilard Kerekes, în perioada 2006 - 2010, şi a soţiei sale, Ildiko Susana Kerekes, în perioada 2004 - 2009, în cadrul biroului parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 28 Mureş.
Beneficiul patrimonial obţinut de fiul şi soţia deputatului UDMR a fost de 99.083 lei (aproximativ 23.000 euro).
Potrivit ANI, veniturile obţinute de rudele celor doi deputaţi în urma angajării prin nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese, au fost în cuantum de 134.144 lei (aproximativ 31.138 euro).
În aceeaşi perioada, ANI a stabilit că cinci deputaţi, Oana Niculescu Mizil (PSD), Sonia-Maria Drăghici (PSD), Mihai Rădan (minorităţi), Stelică Iacob Strugaru (PDL) şi András Levente Mate (UDMR), şi-au angajat ilegal rudele apropiate la birourile parlamentare din teritoriu.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.