Deputat PSD strânge semnături pentru suspendarea lui Nicuşor Dan: Este iniţiativa mea personală. Un demers separat de cel al AUR

Lucian Titus Morar (Foto: Facebook Lucian Titus Morar)
Redacţia
06.10.2026
Lucian Titus Morar (Foto: Facebook Lucian Titus Morar)
Redacţia
06.10.2026

Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunţat, marţi, că a iniţiat un demers propriu privind suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan, subliniind că a făcut un tabel separat faţă de cei de la AUR.

El a argumentat că foarte mulţi membri PSD „sunt foarte supăraţi în urma desemnării pe care preşedintele României a făcut-o aseară”.

„Avem cel mai mare grup parlamentar din Parlamentul României şi era legitim să fie desemnat preşedintele Partidului Social Democrat pentru funcţia de premier. La momentul zilei de ieri nu ştiam pe cine va desemna. Speram cu toţii, credeam cu toţii că va fi desemnat. Aşa cum a lăsat chiar Nicuşor Dan, preşedintele României, să se înţeleagă - la momentul în care l-a desemnat pe Siegfried Mureşan, în condiţiile în care Guvernul Mureşan nu o să treacă -, următorul desemnat va fi Sorin Grindeanu. Nu a făcut, nu înţeleg de ce. Cred că votul românilor trebuie respectat, cred că cei care au votat PSD trebuie respectaţi şi au fost cei mai mulţi la momentul alegerilor parlamentare. Prin urmare, eu consider că este necesar acest demers de suspendare a preşedintelui României”, a declarat Morar, citat de Agerpres.

Lucian Morar a menţionat că a fost contactat de „colegii de la AUR” în cursul zilei de luni, dar a declarat că demersul său este unul separat:

„Pentru a face o diferenţiere foarte clară între demersul AUR şi ceea ce fac eu, este un tabel separat cu numele meu cap de tabel, tocmai pentru a face o diferenţiere clară între demersul AUR şi ceea ce fac eu şi ceea ce cred că vor face şi alţi colegi din PSD în zilele următoare. Este un demers al unui parlamentar al PSD în nume propriu. Asta este iniţiativa mea personală. Sunt convins că unii colegi de-ai mei din PSD vor semna alături de mine”, a precizat deputatul PSD.

Întrebat dacă se poate spune că este vorba despre un curent în PSD pentru suspendarea preşedintelui, Morar a răspuns: „Este, da, vă spun cu toată sinceritatea, sunt foarte mulţi. Sunt foarte mulţi colegi parlamentari, dar nu doar parlamentari, sunt şi colegi din ţară, cei mai mulţi, electoratul, primarii noştri care susţin acest demers”.

În opinia deputatului PSD, preşedintele trebuie suspendat deoarece nu respectă votul românilor şi Constituţia.

„Dacă fostul preşedinte Klaus Iohannis avea o vorbă 'fără Pesede', vedem că din nou acest preşedinte judecă oarecum la fel. Eu cred că votul românilor şi al celor care au votat - cei mai mulţi, mă repet - Partidul Social Democrat trebuie respectat. Şi măcar în a cincea nominalizare pe care a făcut-o într-un an şi câteva luni de când este preşedintele României, să-l fi desemnat pe candidatul Partidului Social Democrat, pe preşedintele Sorin Grindeanu. (...)

Sunt convins că vor fi şi alţi parlamentari, cel puţin din PSD, dacă nu şi din alte grupuri politice, care vor semna demersul meu de a fi suspendat preşedintele României, atât timp cât nu cred că respectă Constituţia, nici în litera, dar mai ales în spiritul ei. Înţeleg că PSD nu a obţinut 50% din voturile românilor, am avut mai puţine voturi, dar oricum cele mai multe voturi pentru un partid politic pe care le-au exprimat liber românii la ultimele alegeri parlamentare”, a motivat el.

Deputatul a criticat atât nominalizarea lui Siegfried Mureşan, cât şi pe cea a lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier susţinând că Nicuşor Dan trebuie să desemneze un premier „în care românii au încredere”.

„Dacă cealaltă nominalizare a fost să fie pe placul nemţilor, acum s-a făcut să fie pe placul francezilor. Dar oare când va fi o nominalizare sau un prim-ministru pe placul românilor? Când va considera Nicuşor Dan că trebuie să desemneze un premier în care românii au încredere, nu doar alte ţări?”, a declarat social-democratul.

El a mai precizat că nu vrea să plece la AUR, apreciind că preşedintele „îşi bate joc de electoratul PSD”.

„Am spus-o şi ieri, în cadrul grupului parlamentar al PSD, o spun şi azi: nu am această intenţie, sunt parlamentar al PSD, vreau să rămân şi să activez alături de colegii mei din PSD. Dar eu cred că îmi respect electoratul, pe cei care m-au votat, care aşteaptă din partea noastră o reacţie fermă la bătaia de joc a lui Nicuşor Dan la adresa PSD şi a electoratului, a românilor care au votat PSD. Iar gestul meu, aşa cum am spus, este făcut în nume propriu, tocmai de aceea este un tabel separat, altul decât cel a colegilor noştri şi cred că acest tabel va mai fi semnat de mai mulţi sau mai puţini colegi ai mei, în funcţie de poziţionarea conducerii Partidului Social Democrat vizavi de desemnarea făcută aseară”, a afirmat Morar.

„O să văd în zilele şi în perioada următoare cum voi continua acest demers. O să mă consult şi cu colegii mei din PSD, să văd cum vom continua acest demers, până atunci când lucrurile vor intra în normalitate”, a mai spus social-democratul.

Marţi, preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că le va trimite parlamentarilor PSD tabelul pentru semnături în vederea suspendării şefului statului.

„Nicuşor Dan trebuie suspendat! Azi ofer tuturor parlamentarilor PSD tabelul pentru semnături. Scrieţi-le şi voi să semneze şi să deblocăm Ţara!”, a scris George Simion pe Facebook.

Totodată, pe 6 august AUR a lansat platforma suspeND.ro, prin care prezintă stadiul demersului de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos