Delta Plus şi în România. Cercetător: Pandemia se pregăteşte să ne ofere o nouă tulpină care va constitui probabil valul 5

(Getty Images)

Cercetătorul Octavian Jurma a declarat, sâmbătă, la Digi24, că potenţialul val 5 al pandemiei va avea la bază o nouă tulpină, numită Delta Plus. În acest context, Jurma a făcut apel ca românii să discute mai puţin de relaxare şi mai mult de vaccinarea anti-Covid.

“Pentru prima dată, săptămâna trecută, vedem că secvenţierile nu sunt 100% cu tulpina ancestrală Delta, ci 20% sunt variante care intră în categoria Delta Plus. Deja, pandemia se pregăteşte să ne ofere o nouă tulpină, care va constitui probabil valul 5. Această relaxare e foarte importantă şi toţi o dorim, dar trebuie să ne relaxăm în siguranţă, să încetăm să revenim la această normalitate care a dispărut.

Trebuie să intrăm în rândul ţărilor care fac managementul complet şi permanent al pandemiei. E o certitudine statistică că COVID-19 e cu noi pentru o perioadă lungă. Variola şi poliomielita au fost cu noi secole. Să vorbim mai puţin de relaxare, şi mai mult de vaccinare, de protecţie, de siguranţă”, a afirmat Jurma.

Remarcile cercetătorului vin în contextul în care, în intervalul 19-20 noiembrie, în România au fost înregistrate 2.697 de noi cazuri de coronavirus şi 214 decese, dintre care 43 anterioare, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. De asemenea, în acelaşi interval, la nivel naţional erau disponibile 37 paturi libere de ATI pentru pacienţii Covid.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură