Decretul pentru supunerea spre ratificare a Tratatului privind aderarea Croaţiei la UE, semnat de Băsescu
Preşedintele Traian Băsescu a semnat miercuri decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Tratatului privind aderarea Croaţiei la UE, informează Administraţia Prezidenţială.
"Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat miercuri, 16 mai a.c., Decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Tratatului între Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Croaţia privind aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană, semnat de România la Bruxelles, la 9 decembrie 2011", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.