Declinul pieţei auto europene ar putea afecta şi producătorul francez Renault
Potrivit lui Carlos Tavares, directorul de operaţiuni al producătorului auto Renault, Renault ia în considerare închiderea completă a fabricilor din cauza situaţiei dezastruoase a pieţei auto europene. Într-un interviu acordat publicaţiei germane ”Automobilwoche”, Carlos Tavares a vorbit despre problemele cu care se confruntă compania franceză în prezent.
”Vom studia problema. În prezent discutăm cu sindicatele şi le explicăm cât de mari sunt decalajele în privinţa competitivităţii. Avem o problemă de competitivitate în Europa Occidentală şi Franţa”, a explicat reprezentantul Renault, citat de Reuters.
Declinul prelungit în care se află piaţa auto din Europa începe să îi afecteze şi pe producătorii auto consideraţi invulnerabili. Săptămâna trecută, directorul de vânzări de la Volkswagen, Christian Klingler, a declarat că se aşteaptă la surprize mult mai dure în 2013, şi poate şi în 2014.
Carlos Tavares a subliniat că solida cooperare dintre Renault şi Nissan a oferit companiei date importante privind nivelurile de productivitate la fabricile Nissan din Sunderland (Marea Britanie) şi Barcelona (Spania). ”Aceste fabrici sunt într-adevăr de top”, a afirmat directorul de operaţiuni al Renault, adăugând că sunt în desfăşurare discuţii privind posibilitatea ca Nissan să pună la dispoziţia Renault capacităţi de producţie.
Şeful alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a declarat recent că firma Renault ar putea dispărea ”în actuala sa formă” dacă nu va reuşi să devină competitivă pe piaţa internă. Pe de altă parte, Ghosn a afirmat că în acest moment Renault nu are planuri de reducere a forţei de muncă din Franţa.
Carlos Ghosn a condiţionat menţinerea numărului actual de angajaţi ai Renault de creşterea competitivităţii şi a confirmat că, în faţa perspectivelor negative ale pieţei europene, reducerea capacităţilor de producţie este ”inevitabilă”.
Gama de autoturisme ieftine, alianţa cu Nissan şi internaţionalizarea producţiei sunt, în viziunea lui Carlos Ghosn, principalele motive pentru care compania Renault încă mai este rentabilă.
Autoturismul Dacia se înscrie în gama de autoturisme ieftine produse de compania franceză Renault. Compania română a fost preluată de Renault în anul 1999. Săptămâna trecută, la Salonul Auto de la Paris, Dacia a prezentat noile modele Logan, Sandero şi Sandero Stepway.