Declaraţia solemnă adoptată de Parlamentul României, la 100 de ani de la unirea cu Basarabia

Parlamentarii au adoptat o declaraţie solemnă în ziua în care se celebrează 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Ţara-Mamă.
În Parlament, la votarea bugetului pe 2016. (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
27.03.2018

Parlamentul României a adoptat marţi, la finalul unei şedinţe dedicate celebrării a 100 de ani de la Unirea cu Basarabia, "Declaraţia solemnă pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara-Mamă, România, la 27 martie 1918". Potrivit documentului prezentat de hotnews, "dorinţa acelor cetăţeni ai Republicii Moldova care susţin unificarea celor două state" este considerată "pe deplin legitimă".

"România şi cetăţenii ei sunt şi vor fi întotdeauna pregătiţi să vină în întâmpinarea oricărei manifestări de reunificare", se mai arată în declaraţia solemnă.

Pentru această declaraţie s-au înregistrat doar 19 abţineri şi niciun vot "împotrivă".

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a citat un paragraf care, până la urmă, nu a mai fost introdus în această Declaraţie şi anume articolul 8 din Actul final de la Helsinki: toate popoarele au mereu dreptul în deplină libertate să îşi hotărască când şi dacă doresc statutul politic, intern şi extern, fără ingerinţe exterioare şi să îşi urmărească după propria voie dezvoltarea politică, economică, socială şi culturală.

"Pe baza acestui articol 8 de la Helsinki s-a reunificat Germania şi, dragii mei colegi, domnule preşedinte Candu, domnule vicepremier Iurie Leancă, chiar nu avem atâta curaj să spunem clar ce vrem? Şi, ca să nu existe echivoc, eu o spun deschis, simplu şi explicit - eu vreau să ne unim cu Moldova! Vreau să fim împreună în Europa, dar ca o singură naţiune. România a fost puternică atunci când a fost unită. Şi va fi unită. Şi va fi puternică. Acesta este idealul nostru. Acesta este idealul acela de a ne afirma în istorie ca o naţiune unită, liberă şi prosperă, în care toţi cetăţenii ei să se simtă liberi, să se simtă mândri şi să aibă o viaţă mai bună. La mulţi ani, România!", a declarat Dragnea.

Pentru a citi declaraţia adoptată de Parlament intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor