De vară. Peste 18 ore într-un tren. Călătorii plecaţi din Timisoara spre Mangalia ajung cu cinci ore întârziere

Garnitură tren de călători (Epoch Times România)
Ana Ion
27.06.2024

Un tren care circulă între Timişoara Nord şi Mangalia şi care a plecat miercuri va ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste cinci ore, relatează ZiuadeVest.ro.

Compania CFR Călători afirmă că această întârziere a fost cauzată de avarierea locomotivei după ce a lovit un copac căzut pe linie, o defecţiune la un vagon şi lipsa de tensiune în firul de contact, pe un tronson, din cauza furtunilor.

Potrivit CFR Călători, trenul IR 1992 Timişoara Nord (pl 17:51) – Mangalia (sos 09:28), cu plecare din Timişoara Nord în 26 iunie, va sosi la destinaţie cu o întârziere semnificativă, de peste 300 de minute.

”Principalele cauze care au condus la această întârziere sunt: lovirea unui copac aflat în gabaritul liniei ce a condus la avarierea locomotivei şi a necesitat schimbarea acesteia; remedierea unei defecţiuni apărute la un vagon; lipsă tensiune în firul de contact dintre staţiile Balota şi Tamna din cauza fenomenelor meteorologice”, a transmis sursa citată.

Reprezentanţii CFR Călători au precizat că, în staţia Feteşti, călătorilor li se va oferi apă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor