De la tribuna ONU, R.Moldova a cerut Rusiei să-şi retragă trupele din Transnistria
Rusia trebuie să-şi retragă forţa de menţinere a păcii din Transnistria, aceasta urmând să fie înlocuită cu o misiune civilă internaţională, a declarat joi, de la tribuna Adunării Generale a Naţiunilor Unite, ministrul de externe al Republicii Moldova, Natalia Gherman, informează Ria Novosti.
'Noi contăm că Federaţia Rusă îşi va încheia procesul de retragere (a trupelor), fără întârzieri pe viitor. Credem de asemenea că aducerea acordurilor de menţinere a păcii în conformitate cu standardele internaţionale prin transformarea actualei operaţiuni militare într-o misiune internaţională civilă va conferi un impuls pozitiv procesului de pace', a declarat ea.
Şefa diplomaţiei moldovene s-a pronunţat pentru reluarea cât mai rapidă a negocierilor cu privire la reglementarea transnistreană în formatul '5 2' (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE plus UE şi SUA, ca observatori), relatează la rândul său agenţia de presă ITAR-TASS.
Gherman a subliniat în acest context că prezenţa forţelor ruse în Transnistria 'creează obstacole suplimentare' în avansarea procesului de pace.
Ea a calificat drept 'nejustificate' restricţiile impuse de Rusia la importurile de produse din Republica Moldova şi a spus că în urma acestora au avut de suferit relaţiile comerciale ale Chişinăului cu toate ţările din CSI (Comunitatea Statelor Independente).
'Sperăm că dialogul care continuă cu partenerii noştri ruşi, în baza normelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) şi CSI, va contribui la reluarea unor relaţii comerciale normale', a spus ministrul moldovean de externe.
În acelaşi timp, Natalia Gherman a adresat mulţumiri Uniunii Europene pentru sprijinul acordat Chişinăului în eforturile sale de a minimiza impactul acestor restricţii şi taxe vamale.
'Accesul complet pentru vinurile şi produsele agricole moldoveneşti la piaţa UE, precum şi noul acord comercial cu Turcia va contribui la diversificarea pieţei în viitor', a afirmat ea, adăugând că autorităţile moldovene vor continua să caute noi parteneri comerciali pe plan internaţional.
Subliniind că Republica Moldova 'a ales un viitor european', ministrul moldovean a subliniat că ţara sa 'încearcă să stabilească relaţii fructuoase cu toţi partenerii din Est şi Occident'.
Moscova consideră tentativele Republicii Moldova şi ale Ucrainei de înlocuire a trupelor ruse de menţinere a păcii în Transnistria drept acţiuni neprietenoase, care subminează operaţiunea de pace din stânga Nistrului, scrie presa rusă.