De ce "Jandarmeriada"? Cîţu: "În 2020 România s-ar putea să nu mai fie în UE"

Stăpânii de la Est ai lui Dragnea nu mai au răbdare şi îi cer să instaureze cât mai repede un regim totalitar, căci au nevoie de o Românie care să le răspundă la comenzi în contextul în care SUA şi UK impun din ce în ce mai multe sancţiuni, susţine Florin Cîţu.
Florin Cîţu (Mihut Savu / Epoch Times Romania)
Loredana Diacu
22.08.2018

Deşi nici Liviu Dragnea, nici Carmen Dan şi nici şefii Jandarmeriei n-au răspuns mulţumitor la întrebarea de ce au spulberat jandarmii atât de brutal mitingul diasporei, răspunsul la această întrebare se conturează tot mai clar. Şi anume, stăpânii de la Est ai lui Dragnea nu mai au răbdare şi îi cer să instaureze cât mai repede un regim totalitar, susţine, pe Facebook, senatorul PNL Florin Cîţu, într-o postare pusă pe Facebook după ce liderul PSD a susţinut un halucinant interviu la Antena 3.

În interviul său, Dragnea a acuzat multinaţionalele şi băncile care vor să-şi externalizeze profitul că sunt contra lui şi a PSD, i-a acuzat pe Iohannis şi partidele de Opoziţie că vor să-şi instaureze propriul guvern prin violenţă şi a mers până la a susţine că s-ar fi ordonat omorârea sa. Cu ceva timp înainte, consilierul condamnat la închisoare al Vioricăi Dăncilă, Darius Vâlcov, ieşise şi el public să declare că KGB a încercat să-l racoleze şi că se doreşte omorârea lui Dragnea.

În aceste condiţiile, lucrurile sunt clare, opinează Cîţu.

"De ce au intervenit forţele de represiune atât de agresiv la un protest paşnic şi de ce ataca PSD prin trompetele sale penale capitalul privat?

Acum ştim. Este foarte clar şi mult mai grav decât îmi imaginam.

1. Stăpânii de la Est ai lui Dragnea nu mai au răbdare şi îi cer să instaureze cât mai repede un regim totalitar. Este clar că au nevoie de o Românie care să le răspundă la comenzi în contextul în care SUA şi UK impun din ce în ce mai multe sancţiuni. Mai ales că România urmează să preia conducerea Consiliului UE.

2. Companiilor private li se pregătesc două lucruri. O mare parte vor fi suprataxate sub pretextul că “scot” profitul din ţară iar suprataxa are rolul de a “echilibra” situaţia. Iar celelalte vor avea o parte importantă din active naţionalizate sub pretextul “siguranţei naţionale”. Domeniile vizate pentru naţionalizare: resurse naturale şi comunicaţii (vezi autoseisarea ASF de azi). Bineînţeles, nu vor spune nimic de contractul kazmunaygas şi alte companii de la Est", scrie, pe Facebook, senatorul.

Liberalul mai avertizează că "cine ignoră mesajele trimise clar de PSD de o lună de zile, mai ales, trebuie să-şi asume instaurarea unui regim totalitar în România în următoarea perioadă iar cine ignoră să-şi informeze acţionarii despre ce se întâmplă în România…."

"Ştiu că am zis că trebuie să fim realişti şi vom putea să-i facem să răspundă în 2020. Acum, după ce avem toate informaţiile îmi dau seama că în 2020 România s-ar putea să nu mai fie în UE iar alegerile să aibă rezultatul ştiut dinainte", concluzionează Cîţu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor