De ce a fost invitat Năstase la recepţia de la Cotroceni: Explicaţiile Administraţiei Prezidenţiale

Adrian Nastase
Adrian Nastase (Epoch Times România)

Fostul premier Adrian Năstase a participat, duminică seara, la recepţia organizată de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naţionale a României. Este primul eveniment organizat de Administraţia Prezidenţială la care participă Năstase după ispăşirea celor 2 ani de închisoare în dosarul "Trofeul Calităţii".

Potrivit Libertatea, Cotroceniul a precizat că invitarea fostului premier PSD la eveniment a fost făcută conform legii, în “calitate de decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce”.

Năstase a fost decorat în 2002, la acea vreme fiind prim ministru, de către preşedintele Ion Iliescu cu Ordinul Naţional “Steaua României“ în grad de Mare Cruce “pentru întreaga activitate pusă în slujba promovării şi dezvoltării României, pentru competenţa şi abnegaţia dovedite în actul guvernării”.

Totuşi, zece ani mai târziu, Năstase a fost condamnat definitiv în dosarul “Trofeul Calităţii“, fiind acuzat de finanţare ilegală a campaniei electorale. Ulterior a fost condamnat şi în dosarul Zambaccian. Fostul premier a fost eliberat condiţionat în 2014.

Reamintim, în context, că în 2016 preşedintele Iohannis a refuzat să îi invite la aceeaşi recepţie pe Liviu Dragnea, Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu, pe motiv că nu acceptă “penali” la eveniment. De asemenea, cei trei nu fuseseră invitaţi nici la parada militară de 1 Decembrie din acel an. Ulterior însă a renunţat la abordare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne