Datini de Bobotează
Cu siguranţă, ziua de 6 Ianuarie, când românii serbează Boboteaza, avea şi la geto-daci o semnificaţie deosebită, devreme ce în graiul lor este atestată o plantă de leac cu denumirea ANIAR-SEXE „Şase Ianuarie”.
Misterele orfico-zalmoxiene se lasă însă tare greu de dezlegat, mai ales că denumirea respectivei plante medicinale suferă şi alte tălmăciri: „Tinerii pentru Jertfă (cu Ofrande); Alegerea Tinerilor; Examenul Tinerilor; Despărţirea Tinerilor”. Am putea totuşi înţelege de aici mai multe obiceiuri româneşti de Bobotează, cum ar fi: întrecerea feciorilor pentru readucerea crucii la mal, desfacerea cetelor de colindători etc.
Chiar cea mai importantă denumire a sărbătorii de astăzi, Boboteaza, trimite la geto-dacicul POTAISSA „Curăţirea; Purificarea; Cinstirea; Împrospătarea; Alinarea; Tămăduirea; Întărirea”. La români, această sărbătoare se mai numeşte şi Botează, Botez, Apă-Botează, Iordanul, Chiralesa, Ardeasca ş.a. Zice-se ca strigoii umblă numai până la Bobotează. Din această zi, nici lupii nu mai sunt primejdioşi pentru oameni.
Cu privire la această mare sărbătoare, s-a păstrat şi următoarea informaţie: „Mai înainte vreme, când se muia crucile, se făcea copcă pe gârlă, ca şi azi, şi mergea Vodă cu alai la marginea Dâmboviţei, cum merge şi astăzi. După ce muia crucea, o lăsa în gârlă şi doi sau mai mulţi oameni se aruncau după dânsa. Cine o prindea, acela căpăta bacşiş bun de la Vodă. (...) Cei ce se aruncau erau din cei bolnăvicioşi, cari tot piroteau pe picioare. După ce se aruncau, se făceau sănătoşi tun”.
La Bobotează, se „încură” caii, adică se întrec. Prin Mehedinţi, în această zi, câţiva tineri călare, ţinând în mână un steag, merg pe la casele oamenilor, botezând steagul cu apa din fântână. După ce stropesc casa cu apă şi aruncă tămâie pe acoperiş, rostesc această urare:
Cum aruncăm apa,
Aşa să fie holda bogată!
Se mai spune că, pentru a nu te prinde frigurile, durerile de cap, de piept şi de stomac, e bine ca la Bobotează, când se afundă steagul în râu, să te speli în acele clipe cu apă de râu, şi tot anul vei fi sănătos. Oamenii merg la fântână şi-şi toarnă apă pe cap, ceea ce se numeşte Iordan sau Iordăneală, ca să fie apăraţi de friguri şi alte boli. În sensul celor arătate mai la deal, Iordanul, Iordăneala sau Iordănitul provin şi ele din graiul strămoşilor noştri, anume din IARDANUS „Iluminarea; Limpezirea; Tămăduirea”.
În alte ţinuturi, românii, bărbaţi şi femei, se spală în copca săpată în gheaţă, împotriva frigurilor. De Bobotează, vânătorii bagă puşca în lac sau în râu, crezând că va atrage mai mult vânt la ea. La Apă-Botează, unii aprind paie sau frunze uscate şi fac flacără mare şi, după ce se mai micşorează flacăra, sar peste ea, zicând că n-o să-i mai pişte puricii noaptea. Tot în această zi, copiii înconjoară, cu clopoţeii sunând, casa, grajdurile şi alte acareturi, ca să nu se mai apropie şerpii.
Se crede că, de Bobotează, se deschide cerul şi îngerul păzitor le spune celor de însurat sau de măritat dincotro va veni norocul. Cât despre alte prevestiri, se zice că dacă, la Bobotează, pământul va fi înveşmântat în promoroacă, va să fie belşug şi sănătate. Din care parte abură sau bate vântul, în ziua de Apă-Botează, în acea parte se va culca grâul în anul respectiv.
Până la Bobotează, căldura-i pe văi şi frigul pe dealuri, iar de la Bobotează frigul se scoboară la văi şi căldura se urcă la dealuri. De vor curge streşinile în această zi, se va face vin mult; dacă prunii vor fi îmbrăcaţi în zăpadă, se vor face prune multe.
Românul mai spune: „Dacă am dat Boboteaza la spate, nu-mi mai este frică de iarnă, am pus mâna pe primăvară!”
În această zi, în România Mare, s-ar fi ţinut târguri de vite la: Reni – judeţul Ismail; Briceni – judeţul Soroca; Glodeni şi Zăbriceni – judeţul Bălţi.
