Danileţ: Decizia ICCJ care anulează hotărârea de la Ploieşti se va aplica în toate dosarele deschise abuziv de suveraniste

Fostul judecător Cristi Danileţ susţine că prin decizia de vineri care a anulat decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti care ar fi presupus "turul doi înapoi", Înalta Curte a desfiinţat practic şi celelalte sute de procese deschise în toată ţara pe aceeaşi speţă.
"ICCJ tocmai a anulat aberaţia de la Curtea de Apel Ploieşti. Soluţia curţii supreme se va aplica în toate cele 120 de dosare deschise abuziv de suveranişti.
Înapoi la noul tur întâi! Ne vedem pe 4 mai la urne! Între timp Inspecţia are de lucru.
PS. Practic, s-a decis de curtea supremă că de acum încolo, niciodată, o instanţă judecătorească nu poate contesta, suspenda, anula vreo decizie/hotărâre dată de CCR. Indiferent că e vorba de alegeri sau de orice altceva", scrie, pe Facebook, Danileţ.
Reamintim că în perioada 8-17 aprilie la curţile de apel au fost înregistrate peste 130 de cereri privind anularea sau suspendarea deciziei CCR care a dus la reluarea alegerilor prezidenţiale în 2025.