Daniel Dăianu despre Marele Impas al Europei

Daniel Dăianu (Florin Chirilă / Epoch Times România)
Defeses Fine Arts PR Agency
16.05.2016

Profesorul Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al BNR şi al Consiliului European pentru Relaţii Externe şi-a prezentat, la Madrid, cartea “La gran encrucijada de Europa” (“Marele impas al Europei”, Niram Art, 2016), despre criza economică şi viitorul sumbru al Uniunii Europene.

În cadrul colocviului organizat, miercuri, 11 mai 2016, de editura Niram Art la Universitatea Complutense din Madrid, cu ocazia lansării ediţiei spaniole a volumului, Daniel Dăianu a afirmat că “evenimentele care pot să zdruncine Europa foarte rău în 2016 sunt un eventual Brexit, adică o ieşire a Marii Britanii şi incapacitatea de a gestiona criza refugiaţilor. Este de maximă importanţă controlarea imigraţiei şi întărirea apărării frontierelor externe. Altminteri, o ieşire a Marii Britanii, cumulată cu neînţelegeri privind rezolvarea crizei refugiaţilor, poate pune în pericol însăşi existenţa Uniunii Europene. Dacă Uniunea Europeană se destramă, democraţia în Europa este în pericol. Plecarea Marii Britanii ar fi primul semnal în acest sens.”

Evenimentul a avut loc la Facultatea de Geografie şi Istorie din cadrul Universităţii Complutense din Madrid, cu participarea profesorilor şi studenţilor de la universitatea gazdă. La dezbaterea despre impasul în care se găseşte Europa la ora actuală, au luat cuvântul Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Sociologie de la Universitatea Complutense, Francisco Aldecoa Luzárraga, prof. Maria del Mar Duque Garcia de la Universitatea Politehnică din Madrid, prof. universitar şi analistul politic Eduardo Luis Junquera Cubiles, Iordan Gheorghe Bărbulescu, Decan al Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti şi Fabianni Belemuski, jurnalist şi scriitor spaniol de origine româna.

“Discursul profesorului Dăianu a revelat adevăruri incomode atât despre cauzele crizei, cât şi despre modul în care a fost gestionată. Nu toată lumea are obiectivitatea necesară de a privi lucrurile drept în faţa şi a-şi recunoaşte greşelile. Spania mai are un drum lung de parcurs până la ieşirea din labirint, un drum presărat cu greşeli grave pe care nu ni le-am asumat în totalitate. Dar, nici Spania, nici România, nu pot să iasă la liman fără o Uniune Europeană puternică şi acesta cred că este mesajul principal al cărţii profesorului Daniel Dăianu. Fără Uniunea Europeană, toate ţările democratice sunt în pericol”, a declarat analistul politic Eduardo Luis Junquera Cubiles.

Profesoara Maria del Mar Duque Garcia de la Universitatea Politehnică din Madrid a luat cuvântul în cadrul colocviului, concluzionând: “Lucrarea profesorului Dăianu este foarte relevantă în epoca de criză în care ne găsim azi, în Europa. Trecem printr-o perioadă de criza din mai multe aspecte, economic, social, dar şi o criză a valorilor, a democraţiei. Într-adevăr, colocviul din această seară a fost o oportunitate pentru a analiza şi înţelege întregul proces al integrării europene, succesele şi greşelile, în acelaşi timp oferind soluţii.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor