Daniel Craig urăşte ideea unui nou James Bond. Directorii Sony îi spun să-şi ţină gura
Directorii Sony l-au avertizat pe Daniel Craig să tacă din gură şi să nu mai critice filmul James Bond, după ce Craig a declarat recent, că mai degrabă şi-ar tăia venele decât să mai facă încă un film din această serie.
Craig, care joacă în rolul spionului britanic pentru cea de-a patra oară, a declarat revistei Time Out că ar dori să termine cu franciza James Bond, dar şefii săi l-au mustrat, a raportat The Telegraph.
Conform unor surse interne, afirmaţiile lui Craig ar fi fost declanşate de problemele pe care le-a avut în timpul filmărilor la cel mai recent 007. O sursă a declarat că actorul a avut iniţial probleme cu scenariul, apoi s-a rănit pe platou şi a avut nevoie de operaţie la genunchi, iar luna trecută încă filma din nou anumite scene - deşi filmul va ieşi la sfârşitul acestei luni. S-ar putea ca, până la urmă, să îi fi fost greu lui Craig să participe la filmări, dar Hollywood-ul nu a primit prea bine comentariile sale.
Pe contul său de Twitter, Ellen Pompeo a scris: “Omul trebuie să revină la realitate”, conform New York Post. O altă sursă a declarat: “Craig este pretenţios şi crede că este mai mare decât Bond, că [personajul] nu îi oferă cadrul creativ de care are nevoie. În plus, el nu a avut niciun film important în afara francizei şi dă vina pe Bond.”
Actorul în vârstă de 47 de ani aparent nu s-a gândit prea bine ce va face în continuare. Fiind întrebat dacă şi-ar putea imagina făcând un alt film cu Bond, el a răspuns: “Acum? M-ai degrabă aş sparge un pahar şi mi-aş tăia venele [cu el]. Nu, nu în acest moment. Este în regulă. Am terminat. Tot ce doresc este să merg mai departe.”
Craig a adăugat: “Timp de cel puţin un an sau doi nu vreau să mă gândesc la acest lucru. Nu stiu care va fi pasul următor. Nu am nicio idee. Nu este din cauză că încerc să fiu precaut. Cine ... ştie? Pe moment am terminat cu el [cu Bond]. Nu discut cu nimeni despre nimic. Dacă aş face un alt film cu Bond, aş face-o doar pentru bani.”
Ultimul film din seria James Bond, Spectre, i-a reunit pe Craig şi Sam Mendes, care a regizat de asemenea mult apreciatul Skyfall.