Daniel Constantin: Premierul Ungureanu s-a decredibilizat total din punct de vedere politic
alte articole
Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, afirm[că premierul Mihai-Răzvan Ungureanu s-ar fi decredibilizat total din punct de vedere politic, având în vedere declaraţiile acestuia şi ale preşedintelui Traian Băsescu pe tema reducerii CAS-ului.
"Dacă preşedintele îi va spune să mărească salariile, va mări salariile. Dacă preşedintele îi va spune să găsească o soluţie combinată, care cred că din punctul nostru de vedere ar fi o soluţie ceva mai bună, de mărire a salariilor pe de o parte şi de scădere a CAS-ului pe de altă parte, măsura aceea o va lua. Din punct de vedere politic, premierul Ungureanu s-a decredibilizat total şi a arătat că nu este altceva decât ce-a fost şi domnul Boc acum câteva luni - un instrument al domnului Traian Băsescu", a declarat, într-o conferinţă de presă, preşedintele PC.
Potrivit acestuia, Partidul Conservator consideră că varianta premierului Ungureanu care făcea referire la scăderea CAS-ului ar fi fost o măsură benefică.
"Premierul Ungureanu făcea foarte bine dacă rămânea la decizia pe care a luat-o anterior şi pe care Uniunea Social Liberală o susţine cam de un an, de când s-a lansat programul economic al USL-ului. Considerăm că o reducere a CAS-ului este benefică şi pentru buget şi pentru crearea de noi locuri de muncă şi pentru relansarea consumului. În condiţiile în care venim cu o mărire a salariilor, poate că ar fi benefic pentru fondul de pensii, dar nu ar fi foarte sănătos. Şi atunci o soluţie de mijloc, o creştere poate nu de 15% şi o reducere a CAS-ului cu un anumit procent ar putea să reîmbine şi să corecteze pe de o parte fondul de pensii şi pe de altă parte să aducă acea putere de cumpărare şi să relanseze oarecum consumul din partea populaţiei", a spus Daniel Constantin.
Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat, în urmă cu o săptămână, că are în vedere reducerea contribuţiilor la asigurările sociale cu 3 până la 5 puncte procentuale pentru angajat, în funcţie de evoluţia bugetului naţional, dar şi de evoluţiile economice externe.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, duminică, la un post de televiziune, că nu a exclus discuţia legată de reducerea CAS-ului, măsură pentru care există o "presiune puternică" din partea mediului privat, dar consideră că nu este acum momentul potrivit.