Dan Voiculescu: Guvernul trebuie să returneze banii pensionarilor de la 1 mai 2012

Epoch Times România
23.04.2012

Preşedintele Băsescu şi Guvernul trebuie să îşi asume explicit responsabilitatea pentru reţinerea abuzivă a banilor pensionarilor, a declarat luni preşedintele fondator al Partidului Conservator, senatorul Dan Voiculescu.

El a solicitat în context premierului Mihai Răzvan Ungureanu să emită urgent un act administrativ care să reglementeze returnarea, de la 1 mai 2012, a tuturor sumelor reţinute ilegal, susţinând că, în caz contrar, "primul-ministru va fi direct responsabil pentru traumele fizice şi morale produse pensionarilor care aşteaptă la cozi interminabile".

"Iar dacă nu sunt bani în buget, îi recomand domnului Ungureanu să cheme în instanţă pe preşedintele Traian Băsescu, autorul moral al scăderii ilegale a pensiilor şi pe toţi membrii Guvernului Boc pentru a răspunde, în solidar, pentru prejudiciul material produs, cu intenţie, milioanelor de pensionari. Au greşit, trebuie să plătească. În cazul în care Mihai Razvan Ungureanu nu va avea curajul să-l supere pe Traian Băsescu şi nu va returna banii reţinuţi ilegal, împreună cu FACIAS vom oferi asistenţă juridică gratuită tuturor pensionarilor care vor dori să-şi apere drepturile în instanţă", a declarat Dan Voiculescu într-un comunicat remis AGERPRES de Biroul de presă al PC.

El a reamintit că a avertizat încă din 2010 că impozitarea pensiilor mici va determina o catastrofă socială, economică şi umanitară. "Am somat Guvernul să nu reţină contribuţiile de 5.5% din cuantumul de 740 de lei al pensiilor din sistemul public, iar Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a sesizat Avocatul Poporului şi a dat în judecată Guvernul. Aşadar, toate instituţiile competente ştiau că o asemenea reţinere a CASS este ilegală. Şi, totuşi, au continuat să-şi însuşească fraudulos aceste sume", a adăugat Dan Voiculescu.

Potrivit acestuia, în acest moment, când Curtea Constituţională a confirmat că decizia de reţinere a CASS a fost neconstituţională, "iar zeci de mii de pensionari îşi caută dreptatea la casele de pensii şi în tribunale, Preşedintele Băsescu şi Guvernul trebuie să îşi asume explicit responsabilitatea faţă de cei cărora le-au redus ilegal pensiile".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor