Dan Mihalache, despre cotele de refugiaţi: ”Poziţia României a fost corectă” (video)

”Poziţia României de a pune în discuţie un mecanism nerealist, sub formă tabelară, în cazul cotelor de refugiaţi a fost una corectă”, a afirmat luni şeful Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache.
Dan Mihalache (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Matei Dobrovie
29.03.2016

”Cred că această criză a refugiaţilor va amplifica şi alte multe întrebări legate de funcţionarea Uniunii Europene şi de abia asupra acestor întrebări, care vor fi complicate şi cu bătaie pe termen lung, va trebui să fim pregătiţi să dăm răspunsuri şi uneori să facem opţiuni majore", a adăugat consilierul prezidenţial, arătând că România, deşi a respins cotele obligatorii, nu s-a plasat alături de ţările din grupul de la Vişegrad.

Totodată, Mihalache susţine că în materie de politică externă România trebuie să menţină echilibrul unei abordări unitare pentru a fi un pivot de stabilitate la Marea Neagră.

”Trebuie să menţinem echilibrul unei abordări unitare în materie de politică externă şi cred ceea ce a însemnat consensul din ultimii 20 de ani în rândul orientărilor majore de politică externă a României, că este vorba de Parteneriatul Strategic cu SUA, apartenenţa la NATO şi apartenenţa la UE, a fost un bun câştigat până la urmă. România poate să fie un pivot de stabilitate la Marea Neagră, un stat care proiectează stabilitate şi securitate în regiune, aşa că eu cred că este nevoie de foarte multă înţelepciune şi de a nu strica din motive politicianiste, de campanie electorală internă lucruri care au funcţionat în sistemul politic din România, indiferent cine a fost la putere", a declarat luni Mihalache, în cadrul dezbaterii "România - pivotul euroatlantic al regiunii", organizate de Fundaţia Universitară a Mării Negre.

"Nu cred că trebuie să ne autoflagelăm şi să ne explicăm între noi fără să ne întrebe nimeni cât de slabă şi lipsită de imaginaţie e politică externă a României pentru că există şi asemenea tentaţii ale unor actori politici, ale unor analişti politici sau ale unor comentatori. Până la urmă, riscăm să părem noi înşine, iertaţi-mi cuvântul neacademic, mai proşti decât suntem", a mai spus consilierul prezidenţial.

În opinia sa, România a reuşit să menţină atenţia pe flancul estic al NATO, să dezvolte o relaţie funcţională şi de solidaritate cu Ucraina, să reconstruiască o relaţie funcţională cu Polonia, să organizeze un summit NATO al şefilor de stat şi de guvern din Europa Centrală şi de Est la Bucureşti şi să menţină atenţia partenerilor asupra Mării Negre.

"Eu cred că este o fereastră de oportunitate şi că o Românie inteligentă şi care nu derapează poate să-şi proiecteze forţa în Uniunea Europeană, în NATO şi în zonă. Să nu stricăm acele avantaje comparative care astăzi, într-un fel sau altul, ne individualizează, respectiv o creştere economică consistentă, un sistem politic stabil fără forţe excentrice, un consens la nivelul clasei politice privind marile orientări de politică externă care există şi la nivelul populaţiei", a mai afirmat consilierul prezidenţial.

În schimb, Călin Ungur, consilier pe politică externă al premierului Dacian Cioloş, a susţinut că ţara noastră este prea puţin prezentată în plan extern.

"Mi se pare că România este mult prea puţin prezentată în dezbaterile publice europene, transatlantice, la Washington vizavi de ceea ce ne îngrijorează. Unu - este să spui cu voce tare care sunt îngrijorările tale şi doi - trebuie să oferi şi un mod de acţiune. Cred că este important nu numai să spunem ce ne doare, avem o analiză foarte pertinentă vizavi de valoarea strategică a Mării Negre, este corectă şi partenerii noştri o recunosc, avem o analiză vizavi de resursele de securitate, dar ne trebuie şi fapte. Pentru prima dată avem un angajament pentru apărare de 2% din PIB", a arătat Ungur.

În opinia sa, România ştie ce vrea de la summitul NATO de la Varşovia, dar nu şi pe componenta de prosperitate, de dezvoltare economică, care este esenţială pentru a reduce expunerea la războiul hibrid.

Totodată, Ungur a subliniat că Parteneriatul Estic trebuie reinventat pentru că ”semnarea acordurilor de asociere şi liberalizarea vizelor au fost două obiective de tracţiune maximă”, iar acum este nevoie de noi instrumente similare pentru a stimula reformele în ţările asociate.

La rândul său, secretarul de stat în MAE Daniel Ioniţă a afirmat că ţara noastră trebuie să aibă o agendă ambiţioasă la summitul NATO care va avea loc în această vară la Varşovia. În opinia sa, acesta va fi un summit istoric pentru că ţările de pe flancul estic, inclusiv România, vor cere o ”prezenţă NATO persistentă şi robustă” pe teritoriul lor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor