Cupa Davis - Elveţianul Roger Federer, în continuare incert pentru finala cu Franţa
Elveţianul Roger Federer este în continuare incert pentru finala Cupei Davis cu Franţa, care se va disputa de vineri până duminică la Villeneuve d'Ascq.
Nr. 2 mondial a fost nevoit să renunţe duminică la finala Mastersului de la Londra, unde urma sa-l întâlnească pe liderul ATP Novak Djokovic, din cauza unei accidentări la spate.
Sosit luni după-amiază la Lille, cu un zbor privat, Federer a evitat presa care dorea să afle mai multe despre starea sa de sănătate. Nicio informaţie nu a ieşit din staff-ul elveţian.
În timp ce coechipierul său Stanislas Wawrinka, nr. 4 mondial, s-a antrenat luni seară, Federer a rămas la hotelul său. Elveţienii au programat un nou antrenament marţi după amiază, urmat de o conferinţă de presă.
Federer a explicat simplu că a resimţit o jenă la spate spre finalul semifinalei Mastersului de la Londra, disputată sâmbătă cu Wawrinka. El s-a impus după 2 ore şi 48 de minute după o luptă intensă şi după ce a salvat patru mingi de meci.
Federer nu este genul de jucător care să sacrifice cu uşurinţă o finală de Masters. Cu atât mai mult cu cât victoria de duminică i-ar fi dat o speranţă de a-l detrona pe Novak Djokovic din poziţia de lider mondial în debutul anului viitor.
Sârbul, care a profitat de forfaitul lui Federer pentru a câştiga al treilea său Masters consecutiv, a afirmat că ''există un semn de întrebare'' în privinţa participării elveţianului la finala Cupei Davis, după ce a discutat cu el.
Federer, care nu a abandonat niciodată în cariera sa, nu a declarat forfait decât de două ori, în sferturile de finală de la Paris-Bercy în 2008 şi în semifinalele de la Doha în 2012. De fiecare dată din cauza durerilor de spate, dureri care au perturbat sezonul 2013 al jucătorului cu 17 titluri de Grand Şlam. Anul trecut, el nu a câştigat decât un singur titlu (la Halle) şi a coborât pe locul 7 mondial.
Debarasat de acestei griji, el a revenit în trombă în 2014, la 33 de ani, obţinând cinci titluri, între care două Masters 1000 (Cincinnati, Shanghai), şi a disputat cea de-a 25-a finală de Mare Şlem, la Wimbledon, pierdută în faţa lui Djokovic.
Elveţianul, finalist în 1992, nu a câştigat niciodată Salatiera de Argint. Acest trofeu al Cupei Davis este, alături de medalia olimpică de aur la individual, ultimul mare titlu care lipseşte din palmaresul lui Federer.
Din 1999, când a debutat în aceasta competiţie, el nu a disputat decât 64 de meciuri în Cupa Davis (48 victorii, 16 înfrângeri). De regulă, el se mulţumea să dispute doar meciuri din play-off, pentru a garanta Elveţiei menţinerea în Grupa Mondială.
Anul acesta, fără Federer, Elveţia nu are aproape nicio şansă să câştige Salatiera de Argint. După Wawrinka, nr. 3 al elveţienilor Marco Chiudinelli este nr. 212 mondial la 33 ani. El nu a câştigat decât şase meciuri de simplu în cariera sa în Cupa Davis.