"Cum îşi alege Inspecţia Judiciară magistraţii pe care să îi crucifice" - Danileţ spune că are DOVADA

Fostul judecător Cristi Danileţ, care a obţinut recent la CEDO o hotărâre istorică, spune că are "dovada" care arată "cum îşi alege Inspecţia Judiciară magistraţii pe care să îi crucifice".
"În anul 2022 o persoană fizică depune o sesizare împotriva mea cum că aş face politică cu o asociaţie în care sunt membru şi care a avut un comunicat anti-guvernamental pe care eu nu l-am semnat. Inspecţia demarează cercetările. Eu invoc faptul că cel care m-a reclamat este un necunoscut pentru mine, nu am interacţionat niciodată, nu a avut niciodată vreun dosar soluţionat de mine, ca judecător. Deci, invoc eu, petentul nu are NICIUN INTERES. Inspecţia îmi răspunde că nu trebuie să aibă vreun interes, că doar activitatea magistraţilor e publică şi că, oricum, Legea 303/2004 (pe atunci în vigoare) spunea că 'orice persoană poate sesiza CSM'. Sunt cercetat de Inspecţie care formulează trei acuzaţii, sunt sancţionat de CSM numai pentru una, sunt suspendat din funcţie şi, în final, câştig în recurs la curtea supremă pe motiv că nu am desfăşurat vreo activitate politică. Aşadar, o făcătură", a declarat Cristi Danileţ.
Potrivit fostului magistrat, în anul 2025 o persoană juridică face o sesizare cu privire la trei judecători în legătură cu o şmecherie făcută cu un dosar.
"Inspecţia nu face nicio cercetare, ci închide dosarul pe loc, pe motiv că petenta nu are niciun interes în cauza în care s-a invocat acea neregulă şi, mai mult, dacă s-ar respinge plângerea atunci petenta ar putea contesta soluţia şi ar avea acces la dosarul care nu o interesează (ce????). Aşa că Inspecţia blochează orice anchetă. Nu vom afla niciodată dacă fapta reclamată era sau nu o încălcare a legii. Dar...ca să vezi: Legea nr. 303/2022, acum în vigoare, spune că 'orice persoană poate sesiza CSM', fără a condiţiona sesizarea de prezenţa vreunui interes. Aşadar, când a greşit Inspecţia Judiciară? În cazul meu din 2022 sau în cazul celor trei judecători reclamanţi în 2025? Ca să ne lămurim, trebuie să ştiţi amănuntele: printre cei trei reclamaţi sunt judecătorul Ene de la CSM şi soţia lui", a precizat Cristi Danileţ.
Fostul magistrat a explicat că, pentru cine nu îl ştie pe Ene, el era cel care făcea meme-urile de la Judecătoria Ploieşti (că aşa sporeşte pentru unii încrederea în justiţie, faci mişto de oameni şi situaţii pe contul oficial al instanţei şi se cheamă 'comunicare instituţională'), care în prezent pe contul lui de FB ia peste picior autorităţile, ONG-urile şi judecătorii reformişti, dă vina pe Guvern sau parlament pentru situaţia dezastruoasă din justiţie, şi dă aprecieri la inspectorii care îi fac pe reformişti "purici".
"Ah, da, este acelaşi despre care presa spune că nu are 150 lei să schimbe cauciucurile la maşină, aşa că merge de la Bucureşti la şoferii de la Judecătoria Ploieşti unde a fost şef ca să-i facă asta, iar Inspecţia zice că nu e nicio problemă. Dar, cireaşa de pe tort acum vine: inspectorul care în cazul meu face cercetarea, dar în cazul soţilor Ene o blochează, este acelaşi, Teişanu Florentin. Care, evident, nu va răspunde nici pentru cercetarea mea ilegală desfiinţată 2/3 de CSM şi apoi încă 1/3 de ÎCCJ de nu a mai rămas din ea nimic, şi nu va răspunde nici pentru că blochează ilegal anchetarea a trei judecători. Şi că este ilegal ceea ce făcut, iată mai jos dovezile: actele semnate de el şi textele legale - identice - aplicabile în cele două speţe, dar ignorate de Teişanu într-o situaţie", a afirmat Cristi Danileţ.