Cum a reacţionat opoziţia la decizia unei noi suspendări a lui Băsescu
alte articole
Reprezentanţii opoziţiei nu cred că o nouă tentativă de demitere a preşedintelui Traian Băsescu ar avea sorţi de izbândă, în condiţiile în care nici cele anterioare nu au avut succes. Cu toate acestea, liderii USL nu renunţă prea uşor la ideea de a-l "debarca" pe Băsescu de la conducerea ţării şi au anunţat că pregătesc o nouă manevră de suspendare, dacă preşedintele nu le va numi premierul dorit.
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat că, dacă USL va câştiga alegerile, iar Traian Băsescu nu-l va desemna pe Victor Ponta premier, şeful statului va fi suspendat din nou. În acest caz, preşedintele PNL consideră că s-ar încălca grav Constituţia, aşadar va exista un motiv temeinic pentru o nouă suspendare.
"Nu exclud aşa ceva (o nouă suspendare - n.r.), pentru că asta nu ţine de mine sau de noi. Nu exclud. Imaginaţi-vă, de pildă, că în 2012 chiar avem alegeri, alegerile dau o expresie clară de voinţă politică şi, împotriva spiritului Constituţiei, preşedintele refuză să ia act de asta şi numeşte un alt prim-ministru. Se ajunge probabil la suspendare şi se ajunge încă în 2012. Eu nu am cum să ştiu asta. Presupun sau pronostichez că nu se va întâmpla şi, dacă nu se va întâmpla, o nouă suspendare a preşedintelui nu este un punct de program nici declarat, nici nedeclarat", a precizat Antonescu, la Pro TV.
Cei de la USL încă nu s-au obişnuit cu ideea unei coabitări cu Băsescu, pe care îl văd ca pe o piedică în calea lor în ceea ce priveşte realizarea programului politic pe care şi l-au propus.
"În calea Guvernului, poate fi (o piedică, n.red.). Din punct de vedere politic, Traian Băsescu stă în spaţiul public. Nu aş vrea să ajungem în situaţia comică în care să-l critic pentru prea multă absenţă din spaţiul public. Nimeni din USL nu a vorbit mai mult sau mai clar despre calităţile pe care Traian Băsescu le are. Traian Băsescu este ilegitim în fruntea României, orice ar face, e degeaba, dacă lipseşte din spaţiul public, avem o situaţie care e normală şi eu chiar cred că unul din motivele absenţei lui Traian Băsescu este jena pe care o resimte în situaţia sa", a declarat Crin Antonescu.
Stolojan: USL îşi pierde credibilitatea
Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat că tentativele anterioare de demitere a preşedintelui Băsescu au fost un eşec şi au contribuit enorm la pierderea de credibilitate în faţa partenerilor externi.
"Nu ştiu ce va face domnul preşedinte Traian Băsescu, deci nu vreau să exprim un punct de vedere aici. Încercarea de suspendare care a avut loc în vară a fost un eşec şi a contribuit enorm la pierderea de credibilitate în faţa partenerilor externi", a declarat Stolojan.
Europarlamentarul a amintit că există o decizie a Curţii Constituţionale, potrivit căreia şeful statului are dreptul constituţional de a refuza o propunere de premier, dar nu are dreptul să refuze a doua oară.
Pavelescu: Şantaj al lui Antonescu
Afirmaţiile făcute de liderul USL Crin Antonescu referitoare la o nouă suspendare a preşedintelui au fost catalogate drept un şantaj al acestuia, tipic pentru un politician iresponsabil, de către Aurelian Pavelescu, copreşedintele Alianţei România Dreaptă (ARD).
„Crin Antonescu dovedeşte că este un politician iresponsabil. Nu el îl suspendă pe preşedinte, ci Parlamentul. Nu îl suspendă la televizor de câte ori vrea el. Aceste afirmaţii nu reprezintă decât un şantaj, nedemn pentru un politician serios. El se joacă cu instituţiile statului de câte ori vrea. Înţeleg că are o problemă, de asta a nu mai candidează la Bucureşti, ci la Teleorman. În sondaje se arată clar, oamenii s-au săturat să aştepte, s-a întâmplat că au trecut şase luni şi nu au făcut nimic din ce au promis liderii USL. Acum, Crin Antonescu vine cu false teme şi cu un nou atac la preşedinte, dar este un lucru inacceptabil şi de neluat în seamă”, a declarat Aurelian Pavelescu, la postul B1 TV.
Analistul politic Cozmin Guşă a criticat şi el acţiunile lui Crin Antonescu şi este de părere că acţiunile lui recente vor genera schimbări majore în interiorul USL.
„Crin Antonescu este într-o perioadă a vieţii sale politice în care încearcă să diminueze toate problemele şi derapajele cu care s-a confruntat. Din nefericire, gesturile şi discursurile publice afundă din ce în ce mai mult în această alternativă de lider prăfuit şi nefrecventabil pentru poziţia de candidat la preşedinţie, ceea ce va genera schimbări în interiorul USL, nu neapărat înainte de alegeri”, a declarat Cozmin Guşă, la B1 TV.
Guşă a mai precizat că pe Antonescu nu îl va ajuta cu nimic traseismul dintr-un sector în altul şi apoi în Teleorman, unde se fraudează masiv.
„Oricum lucrurile pe care le generează prin apariţiile sale nu sunt dătătoare de speranţă pentru USL, ci dimpotrivă, toate desfăşurările de forţă din interiorul PNL se vor redeclanşa în jurul cuiva. Această asociere pe care Crin Antonescu o face cu baronii PSD, uşor disperată, o fugă dublă, fuge din Sectorul 1 în Sectorul 3, apoi din Sectorul 3 în Teleorman, într-un colegiu în care se fraudează maximal în niciun caz nu îi va conferi un statut de prezidenţiabil respectabil”, a mai spus Cozmin Guşă.