Culmea ridicolului în Parlament. Ciolacu ţine de un afiş prin care i se cere demisia şi dă noroc cu parlamentari AUR
Şedinţa de plen comun a deputaţilor şi senatorilor în care se va dezbate bugetul pe 2025 a debutat cu un protest al celor de la AUR.
În frunte cu George Simon, parlamentarii AUR s-au strâns în faţa tribunei Camerei, purtând afişe cu mesajul: "Demisia, Marcel Ciolacu".
După ce s-au lăsat filmaţi şi fotografiaţi, parlamentarii AUR s-au dus înapoi în bănci.
Însă, după ce Marcel Ciolacu a venit în plen şi s-a aşezat, doi parlamentari AUR s-au dus să se filmeze/fotografieze în timp ce ţineau afişe cu Ciolacu, demisia chiar lângă premier. Cel de al doilea parlamentar chiar l-a pus pe Ciolacu să ţină de afiş pentru ca el să-şi poată face selfie. Premierul s-a conformat, a ţinut de afişul prin care i se cerea demisia şi a dat noroc cu ambii parlamentari AUR.
Ulterior, toţi parlamentarii AUR l-au înconjurat pe premier. După "momentul Kodak", auriştii s-au întors în bănci.
"Sunt multe motive pentru care îi cerem demisia, dar în principal este această bătaie de joc la adresa bugetului ţării noastre şi menţinerea prin toate căile ilegale şi neregulamentare a preşedintelui ilegitim Klaus Werner Iohannis", a declarat deputatul Titi Stoica pentru Epoch Times.
Cât despre faptul că pe afişe apărea şi un avion, Stoica a explicat că "este în legătură cu celebrul scandal Nordis, o încrengătură de corupţie care a ajuns până la cel mai înalt nivel, la premierul ţării şi preşedintele celui mai mare partid, PSD, Marcel Ciolacu."