CSAT reduce cu 246 numărul militarilor care pot participa, în 2013, la operaţiuni în afara ţării
În şedinţa CSAT de luni s-a decis ca forţele pe care Ministerul Apărării Naţionale le poate pune la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2013, scade cu 246 faţă de anul 2012.
”În cadrul şedinţei s-au aprobat forţele şi mijloacele Armatei României care pot fi puse la dispoziţie pentru misiuni în afara teritoriului statului român în anul 2013. Astfel, forţele pe care Ministerul Apărării Naţionale le poate pune la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2013, cuprind 3.390 de militari, comparativ cu anul 2012, când valoarea forţelor a fost dimensionată la 3.636 de militari, ceea ce reprezintă o reducere a forţelor cu 246 de militari”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Potrivit sursei citate, din cei 3.390 de militari propuşi pentru a îndeplini misiuni în afara teritoriului naţional, în anul 2013, pot fi desfăşuraţi în teatrele de operaţii, precum şi în cadrul misiunilor individuale de observare şi monitorizare 2.377 de militari, iar alţi 1.013 militari se vor afla în ţară, cu posibilitatea de a fi dislocaţi la ordin.
Ministerul Administraţiei şi Internelor va pune la dispoziţia Uniunii Europene, OSCE, NATO şi ONU, în anul 2013, un număr de 300 de jandarmi şi poliţişti.