CSAT a stabilit limitarea recrutării poliţiştilor din sursă externă

În şedinţa de joi, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a stabilit limitarea recrutării poliţiştilor şi cadrelor militare din sursă externă, informează Administraţia Prezidenţială.
Epoch Times România
29.03.2012

În şedinţa de joi, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a stabilit limitarea recrutării poliţiştilor şi cadrelor militare din sursă externă, informează Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, în şedinţa CSAT, ministrul de resort, Gabriel Berca, a prezentat o analiză a activităţii desfăşurate de MAI în perioada 2007-2011 în domeniul gestionării resurselor umane.

"S-a stabilit limitarea recrutării poliţiştilor şi cadrelor militare din sursă externă; identificarea soluţiilor optime în vederea încadrării personalului în funcţii corespunzătoare specializărilor, calificărilor şi competenţelor necesare fiecărui post, în concordanţă cu misiunile specifice structurilor componente ale MAI; organizarea şi funcţionarea cursurilor de capacitate profesională ori a altor cursuri de carieră sau programe de formare profesională continuă pentru personalul din structurile de ordine şi siguranţă publică; asigurarea premiselor necesare pentru încadrarea promoţiei 2011; reglementarea unui nou sistem de management al carierei", se arată în comunicatul citat.

Totodată, s-a stabilit ca la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor să se realizeze o strategie, pe termen mediu şi lung (2020), astfel încât ieşirile şi încadrările în sistem să fie coroborate cu cifrele de şcolarizare pentru această perioadă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor