Croitoru: Ideal pentru România ar fi ca noul acord cu FMI să fie de tip "flexible credit line"
alte articole

Ideal pentru România ar fi ca noul acord care va fi încheiat cu Fondul Monetar Internaţional să fie de tip "flexible credit line", a declarat joi Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.
”Chiar şi de tip preventiv, cum este acum, după părerea mea tot trebuie încheiat, numai că era o diferenţă între ele. La flexible credit line (linie de credit flexibilă, n.r.) nu mai era ataşată o condiţionalitate. De aici venea ideea că ai înăuntru ownership, că ”faci pentru că doreşti”, cu condiţionalităţi poti din nou să araţi că ai ownership, dar este o întrebare în legătură cu ownership”, a declarat Lucian Croitoru, prezent la seminarul EU-COFILE 2012, organizat de BNR, Alpha Bank şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB).
Croitoru consideră că România a făcut suficiente progrese după acordul stand by şi că "am fi meritat flexilble credit line".