Mihăescu (IFC): Activitatea IFC în România s-a mărit la 300 milioane dolari în 2011
alte articole
Activitatea IFC în România era de circa 50 de milioane dolari la începutul crizei, iar anul trecut a crescut la 300 milioane dolari, a declarat joi Ana Maria Mihăescu, chief mission IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale.
"În perioadă de criză, instituţiile financiare internaţionale au un rol aciclic. Deci, dacă la începutul crizei, activitatea IFC în România era cam de 50 de milioane dolari, anul trecut am făcut 300 milioane dolari. În timp de criză trebuie să ne manifestăm. În timpul creşterii economice sunt băncile comerciale şi alte instituţii de servicii financiare care pot juca acest rol", a spus Ana Maria Mihăescu.
Potrivit acesteia, sectorul privat a fost sectorul care s-a ajustat cel mai repede "şi, într-un fel, a trebuit să absoarbă costurile de austeritate din această perioadă".
"În România, ceea ce am finanţat în anii trecuţi intenţionăm să finanţăm cu preecădere şi în acest an, cu condiţia să existe jucători privaţi înteresaţi în aceste sectoare. Dorim să continuăm sprijinul către instituţiile financiare care au fost afectate de criză. Le finanţăm cu fonduri pe termen lung, linii de finanţare pentru dezvoltarea IMM-urilor într-un fel venind în completare la acţiunile fondurilor de garantare. Am dezvoltat foarte mult în ultimii doi ani şi continuăm să acordăm linii de trade finance pentru bănci, întrucât în perioadele de criză trebuie finanţate societăţile care sunt finanţate în activitatea de export. Ele sunt cele care pot sprijini dezvoltarea economică. Mi se pare că pentru bănci este important să aibă acces la trade finance fără a trebui să îşi diminueze capitalul pentru astfel de activităţi. Am văzut proiecte de la 10 - 15 milioane, am ajuns la expuneri de peste 150 milioane pentru prefinanţarea exporturilor şi pentru finanţarea unor importuri", a adăugat Mihăescu