Cristiano Ronaldo a câştigat Balonul de Aur
alte articole
Finalist al mult râvnitului trofeu de şase ori în ultimii şapte ani, Cristiano Ronaldo a câştigat, luni, pentru a doua oară în carieră Balonul de Aur şi, cel puţin pentru încă un an, poate fi considerat cel mai bun jucător din lume. În timpul galei de decernare de la Zurich, trofeul i-a fost înmânat de legenda fotbalului brazilian, Pele.
Pe scena de la Zurich, C. Ronaldo a urcat împreună cu fiul său în vârstă de numai 3 ani, Cristiano Ronaldo Junior. Primirea trofeului a fost marcantă pentru jucător. Sub aplauzele celor prezenţi, în faţa microfonului, C. Ronaldo a fost emoţionat până la lacrimi şi a început să plângă de bucurie, înaintea de a-şi arăta recunoştinţa pentru titlul primit.
Reuşind performanţa de a fi primul portughez din istorie care a câştigat de două ori trofeul aurit, rezultatele obţinute de C. Ronaldo în 2013 au fost şi ele pe măsură. În 2013, starul lui Real a marcat 67 de goluri în 56 de meciuri disputate, cele mai multe goluri înscrise de un fotbalist profesionist. CR7 este golgheterul acestui sezon al Ligii Campionilor, golgheterul lui Real Madrid şi cel mai bine plătit fotbalist din lume al momentului, cu un salariu de 21 de milioane de euro pe an.
În calificările la CM din 2014, acesta a condus naţionala la turneul final din Brazilia cu 10 goluri în 9 meciuri şi a fost singurul marcator al echipei în dubla de baraj cu Suedia, atunci când a reuşit un hattrick.
Înainte de câştigarea trofeului, întrebat dacă merită să câştige trofeul în acest an, Ronaldo a răspuns: "Dacă merit să câştig? Poate că da, la fel ca anul trecut sau în urmă cu doi ani. Cred că merit Balonul de Aur în fiecare an".
În toată cariera profesională, Ronaldo a marcat cele 400 de goluri în 652 de meciuri jucate pentru Sporting Lisabona, Manchester United, Real Madrid şi naţionala Portugaliei. La 15 ani, a fost aproape să renunţe la fotbal după ce medici i-au depistat o problemă la inimă. Cu ajutorul mamei sale, Ronaldo a trecut cu bine de operaţie iar la câteva zile mai târziu acesta îşi relua antrenamentele.
”Porecla” de CR7 a primit-o cu ajutorul Sir Alex Ferguson, antrenorului său de la Manchester şi omul care l-a ajutat să-şi dezvolte abilităţile. Acesta i-a înmânat lui Cristiano Ronaldo tricoul cu numărul 7 la numai 17 ani, purtat până atunci de David Beckham, număr ce l-a consacrat mai târziu pe portughez.
Finaliştii din acest an la Balonul de Aur
Lionel Messi, mijlocaşul de 26 de ani al Barcelonei, este unul dintre rivalii clasicii ai lui Cristiano Ronaldo la titlul de ”cel mai bun fotbalist din lume” din ultimii ani. ”Leo” a câştigat de patru ori la rând Balonul de Aur, a câştigat campionatul Spaniei cu FC Barcelona în sezonul trecut atunci când a reuşit un număr de 60 goluri.
Întrebat despre însemnătatea celui de al cincilea trofeu consecutiv, Lionel Messi a răspuns:
”Este o plăcere să mă număr printre finalişti şi sunt foarte mândru. În opinia mea trofeele de echipă sunt cele care contează cel mai mult, dar este plăcut să fii apreciat. Şi dacă nu voi câştiga Balonul de Aur nu va fi o mare tragedie", a declarat Messi, conform fifa.com
Al treilea finalist din acest an a fost mijlocaşul francez ai lui Bayern Muchen, Frank Ribéry. ”Diamantul fotbalului francez”, aşa cum a fost denumit de Zidane, Ribéry a câştigat în 2013 campionatul Germaniei, Cupa Germaniei, Liga Campionilor, Supercupa Europei şi Campionatul Mondial al cluburilor, adică cam tot ce se putea câştiga de un club pe plan intern şi internaţional. El a fost numit cel mai bun fotbalist din campionatul Germaniei şi s-a calificat cu naţionala franceză la Cupa Mondială din Brazilia.
Finalist pentru prima oară, Frank Ribéry s-a declarat onorat că se poată număra printre finaliştii din acest an, alături de Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi.
”Sunt bucuros că sunt printre finalişti, alături de Cristiano Ronaldo şi Messi”, a declarat Ribéry.
Gala de decernare a premiilor
Ceremonia de decernare a premiilor de la Zurich a fost prezentată de modelul brazilian Fernanda Lima şi de fostul internaţional olandez Ruud Gullit.
Printre invitaţii speciali la decernarea premiilor, s-a aflat simbolul fotbalului brazilian, Pele. Aceasta a fost premiat de FIFA cu ”Balonul de Aur de onoare”.
"I-am promis familiei mele că nu voi plânge, dar sunt emoţionat. În primul rând vreau să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat sănătate să joc atât de mulţi ani. Evident, nu am jucat singur. Atunci când se vorbeşte despre prietenii mei, oamenii se gândesc la jucători, dar nu trebuie să îi uităm nici pe cel care curăţa ghetele, pe masor... Am avut alături mulţi oameni buni şi vreau să împart cu ei acest trofeu. Am câştigat multe trofee şi premii, dar îmi doream şi eu Balonul de Aur, şi nu se putea sa îl primesc, pentru că nu jucam în Europa. Acum îi mulţumesc lui Dumnezeu că pot să îmi completez colecţia de trofee", a declarat Pele, conform mediafax.
Premiul i-a fost înmânat de preşedintele FIFA, Joseph Blatter, şi de reprezentantul France Football, Francois Morinière.