Fotbal: Ceremonia înmânării unei medalii de către preşedintele Portugaliei lui Cristiano Ronaldo, amânată
alte articole
Cristiano Ronaldo, care urma să fie decorat marţi de către preşedintele portughez pentru că a contribuit la promovarea imaginii ţării sale în lume, va trebui să mai aştepte până pe 20 ianuarie din cauza decesului lui Eusebio, a anunţat duminică preşedinţia Portugaliei.
Ceremonia a fost amânată "după consultarea cu Federaţia portugheză de fotbal", se arată într-un comunicat dat publicităţii pe site-ul preşedinţiei.
Eusebio, "pantera neagră", a încetat din viaţă în noaptea de sâmbătă spre duminică la Lisabona în urma unui stop cardio-respirator, vestea morţii sale provocând o vie emoţie în Portugalia şi în lumea fotbalului.
Preşedintele Portugaliei, Cavaco Silva, şi-a propus să-l recompenseze pe Ronaldo, devenit "un simbol al Portugaliei în lume, care a contribuit la promovarea imaginii ţării prin exemplul său de tenacitate pentru noile generaţii", a precizat şeful statului pe 3 ianuarie.
Vedeta echipei Real Madrid va fi făcut mare ofiţer al Ordinului Infantului Dom Henrique de Avis, distincţie creată în 1960 cu ocazia celei de-a 500-a aniversări de la moartea lui Henric Navigatorul, considerat una dintre principalele figuri ale expansiunii coloniale portugheze.
Ceremonia, care va avea loc la data de 20 ianuarie la palatul prezidenţial Belem din Lisabona, se va desfăşura după anunţarea câştigătorului "Balonului de Aur" 2013, festivitate ce va avea loc pe 13 ianuarie la Zurich (Elveţia).
Cristiano Ronaldo se află în cursa pentru câştigarea prestigiosului trofeu alături de Lionel Messi şi Franck Ribery.