Cristian Preda: Retragerea lui Prigoană din cursa pentru Capitală este o pierdere, dar şi un câştig pentru PDL
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat miercuri, într-o emisiune la RFI, că retragerea lui Silviu Prigoană din cursa pentru o candidatură la Primăria Bucureşti reprezintă şi o pierdere, dar şi un câştig pentru PDL.
"Pot să spun că e şi una şi alta, pentru că dacă n-ar fi renunţat, am fi avut totuşi un candidat. Mai e puţin timp până la alegeri şi n-avem unul. Pe de altă parte, e un câştig, pentru că domnul Prigoană s-a manifestat deocamdată în calitatea lui de posibil candidat doar declarând că vrea să fim ca-n Belarus, şi anume să introducem pedeapsa cu moartea", a declarat Cristian Preda.
El a apreciat ca "agresiv" discursul lui Silviu Prigoană la adresa intelectualilor din partid.
"Vreau să precizez în privinţa notorietăţii că nu există o diferenţă semnificativă între domnul Prigoană şi cei pe care cu dispreţ îi numeşte intelectuali", a afirmat Cristian Preda la RFI.
Deputatul PDL Silviu Prigoană a declarat marţi seară într-o emisiune la postul RTV că se va retrage din cursa internă a PDL pentru desemnarea candidatului la Primăria Capitalei, întrucât doreşte să lase loc "greilor din partid" să candideze la această funcţie.
"Aştept greii partidului: domnul Baconschi, prim-vicepreşedinte, să intre în competiţia electorală, domnul ministru Paleologu sau eurodeputatul Cristian Preda, oameni grei ai partidului, care sunt în structurile de conducere şi care trebuie să demonstreze şi lor şi populaţiei ce pot. Că aşa, din clanţă, sunt foarte tari. Îi aşteptăm cu interes. Deci, din partea PDL n-am de gând să candidez, pentru că sunt fruntaşi ai partidului care îşi merită locul pe listele electorale, să intre într-o confruntare şi competiţie directă, pentru că aşa, să ajungi ministru de Externe pe bila lui Prigoană, e simplu. Mai complicat e cu votul popular", a afirmat Silviu Prigoană la RTV.