Cristian Diaconescu: Ameninţările lui Putin sunt "lipsite de sens"
Ameninţările preşedintelui rus Vladimir Putin la adresa securităţii României sunt "lipsite de sens", în contextul în care ţara noastră "nu este un stat vulnerabil", a declarat luni, pentru Mediafax, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu.
"Declaraţiile preşedintelui rus reprezintă un argument suplimentar privind înţelegerea nivelului de ameninţare pe flancul sudic al NATO, care trebuie avut în vedere atunci când se vor lua deciziile privind garantarea securităţii europene. Este necesar ca la Summit-ul de la Varşovia să se elaboreze un proiect strategic, pe termen lung, privind relaţia cu Federaţia Rusă, care să fie aplicat, consecvent, de către toţi partenerii NATO.
De asemenea, măsurile politico-diplomatice şi militare trebuie să aibă drept rezultat consolidarea parteneriatelor aprofundate cu statele din vecinătatea estică şi sudică, precum şi întărirea capacităţii acestora de a răspunde unor astfel de provocări de securitate", a declarat Cristian Diaconescu.
Fostul ministru de Externe a subliniat că "nu mai este timpul pentru jumătăţi de măsură" şi că partenerii europeni au datoria "de a susţine securitatea României, prin toate mijloacele, pe măsura contribuţiei pe care o furnizează atât România, cât şi Polonia".
"Sistemele anti-rachetă apără întregul spaţiu european deci este de datoria, în special a partenerilor europeni de a susţine securitatea României, prin toate mijloacele, pe măsura contribuţiei pe care o furnizează atât România, cât şi Polonia. Nu mai este timpul pentru jumătăţi de măsură. Sper că atitudinea pasivă a prim-ministrului grec, fără reacţie în faţa unor astfel de declaraţii, va reprezenta numai o excepţie regretabilă", a adăugat Cristian Diaconescu.
Amintim că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat România şi Polonia că s-ar putea afla în raza de acţiune a rachetelor ruse pentru că găzduiesc elemente ale sistemului antirachetă al Statelor Unite pe care Moscova îl consideră o ameninţare. Detalii aici.