Cristian Cioacă a fost adus în cătuşe la Parchet. Este acuzat că a ucis-o pe avocata Elodia Ghinescu

La numai puţin de cinci ani de la dispariţia avocatei şi soţiei sale Elodia Ghinescu, poliţistul Cristian Cioacă este acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi profanare de morminte şi urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.
Balanta Justitiei (photos.com)
Epoch Times România
28.11.2012

La mai puţin de cinci ani de la dispariţia avocatei şi soţiei sale Elodia Ghinescu, poliţistul Cristian Cioacă este acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi profanare de morminte şi urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Cristian Cioacă este acuzat de uciderea Elodiei Ghinescu iar procurorii Parchetului Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie urmează să ceară arestarea lui preventivă, a precizat miercuri avocata acestuia, Maria Vasii. Poliţistul a fost dus miercuri la Parchetul instanţei supreme pentru a i se aduce la cunoştinţă că s-a pus în mişcare acţiunea penală în cazul lui, pentru uciderea avocatei Elodia Ghinescu.

Procurorii l-au informat pe Cristian Cioacă şi despre faptul că vor solicita arestarea lui preventivă, a afirmat avocata Maria Vasii. "Nu a fost luată măsura de arestare preventivă, Cristian Cioacă este liber. Aşteptam să fim chemaţi în instanţă", a adăugat aceasta şi a precizat că nu cunoaşte pe ce se fundamentează această propunere de arestare preventivă, motivare ce o va afla când va ajunge în sala de judecată.

Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, a explicat că propunerea de arestare preventivă a fost făcută pentru acuzaţiile de omor calificat şi profanare de morminte, urmând ca dosarul să fie judecat de Tribunalul Bucureşti.

Ce s-a întâmplat de la dispariţia avocatei

Elodia Ghinescu a dispărut în noaptea de 29 spre 30 august 2007 iar soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă a intrat în vizorul poliţiei în acest caz. La data de 13 septembrie, procurorii au desfăşurat percheziţii în apartamentul lui Cristian Cioacă din municipiul Braşov, pe care acesta îl deţinea împreună cu Elodia Ghinescu, de unde au prelevat probe. Cristian Cioacă a fost dus atunci la apartamentul său de pe strada Gloriei, unde se presupune că ar fi avut loc uciderea soţiei sale în urmă cu cinci ani. Procurorii au prelevat probe din apartament în prezenţa lui Cioacă şi a avocatei sale, Maria Vasii. Avocata a spus că procurorii au găsit pete de sânge pe perete "care pot fi urme de peste ani".

La 8 noiembrie 2011, Elodia Ghinescu a fost declarată moartă, în urma unei sentinţe a Judecătoriei Braşov. Crina Marinela Radu, avocata familiei Ghinescu, declara că data decesului Elodiei Ghinescu a fost stabilită pentru data de 30 august 2007. Avocata declarase că după rămânerea definitivă a deciziei se va putea cere trimiterea în judecată a lui Cristian Cioacă pentru omor. Procurorii Parchetului instanţei supreme anunţau, în septembrie 2011, că aşteaptă hotărârea judecătorească de declarare a morţii Elodiei Ghinescu.

Elodia Ghinescu, în vârstă de 38 de ani, din Braşov, a dispărut de acasă în noaptea de 29 spre 30 august 2007. Soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, a anunţat Poliţia despre dispariţia acesteia abia la 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei acesteia. Cristian Cioacă a apelat la cunoştinţe pentru a intra în corespondenţa electronică a avocatei, scopul fiind, conform acestuia, acela de a vedea cu ce bărbat conversa. Poliţistul a explicat că doar a căutat indicii cu privire la locul unde ar putea fi, el negând faptul că soţia sa ar fi moartă.

Investigatorii au luat în calcul varianta crimei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului. Instanţa supremă a reţinut infracţiunea de omor atunci când oamenii legii au propus arestarea poliţistului, dar, în lipsa cadavrului judecătorii au fost nevoiţi să-l elibereze.

În luna septembrie, procurorii au desfăşurat noi percheziţii în apartamentul lui Cristian Cioacă din Braşov de unde au prelevat probe noi. În luna august 2010, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au finalizat rechizitoriul şi au dispus trimiterea lui Cristian Cioacă în judecată pentru "furt între soţi". Conform rechizitoriului, s-a constatat că poliţistul şi-ar fi păgubit soţia de bunuri în valoare de 500.000 de lei şi pe familia acesteia de bunuri în valoare de 200.000 de lei.

Din cabinetul de avocatură al Elodiei Ghinescu au dispărut diverse bunuri printre care şi diplome, cărţi de specialitate, laptop. În rechizitoriul se susţine că "pe parcursul urmăririi penale, el a refuzat să colaboreze cu organele de cercetare penală".

Acesta este cel de-al patrulea dosar penal al lui Cioacă, după cel în care este acuzat de omorârea soţiei sale dispărute de la domiciliu, cel pentru violarea corespondenţei prin e-mail a acesteia şi cel al cărui obiect este anularea contractului de închiriere a garsonierei din cartierul Tractorul din Braşov.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor