Cristian Buşoi: PDL a influenţat votul PPE privind numirea lui Orban la Curtea de Conturi

Epoch Times România
26.09.2012

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi a declarat, miercuri, pentru NewsIn că votul din Comisia de Control Bugetar privind numirea lui Leonard Orban la Curtea Europeană de Conturi a fost influenţat de către parlamentarii PDL.

”A fost o decizie surprinzătoare. PDL a influenţat votul PPE din Comisie, dar urmează votul din plenul Parlamentului European”, a precizat acesta.

Totodată, europarlamentarul liberal Norica Nicolai a susţinutcă Leonard Orban a beneficiat de suportul membrilor Grupului ALDE din Parlamentul European.

”Liberalii din Comisia de Control Bugetar i-au acordat sprijinul domnului Orban. Acesta a avut şi o întâlnire cu Jan Mulder, membru al grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa”, a menţionat aceasta pentru NewsIn.

Conform site-ului Parlamentului European, Comisia de Control Bugetar are în componenţa sa doar un europarlamentar PDL şi anume pe Monica Macovei. Cu toate acestea, la votul din Comisie au participat încă doi membri democrat – liberali, Traian Răzvan Ungureanu şi Elena Băsescu, cei doi înlocuind membri ai grupului PPE din cadrul Comisiei. La şedinţă a fost prezent şi europarlamentarul PDL Sebastian Bodu, dar acesta nu a votat.

Leonard Orban a primit miercuri aviz negativ din partea Comisiei de Control Bugetar, cu 14 voturi împotrivă şi 12 pentru. Avizul este consultativ, la fel şi cel al plenului Parlamentului.

Consiliul poate accepta numirea sa chiar şi în cazul unui vot nefavorabil în PE.

Înainte de audieri, Leonard Orban a răspuns afirmativ la întrebarea dacă şi-ar retrage candidatura în cazul unui aviz nefavorabil al Parlamentului cu privire la numirea sa ca membru al Curţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor