Crin Antonescu: Niciun parlamentar liberal nu a demisionat încă
Liderul liberalilor, Crin Antonescu a declarat marţi într-o conferinţă de presă că niciun deputat sau senator PNL nu a demisionat din Parlament.
"Niciun parlamentar liberal nu a demisionat efectiv. Toţi sunt în interiorul mandatului. A fost o discuţie informală, la grupul nostru parlamentar, după şedinţa extraordinară de ieri a Parlamentului, în care s-a ridicat şi problema demisiilor. Oamenii noştri au spus că sesiunea nu a rezolvat mare lucru. Am avut doar o discuţie în interiorul partidului", a explicat azi Crin Antonescu de la Iaşi unde s-a aflat pentru a sărbători ziua Unirii.
Preşedintele liberalilor a menţionat de asemenea că, potrivit legislaţiei, demisiile trebuie depuse la secretariatul Senatului sau Camerei Deputaţilor pentru a fi activate.
"Ludovic Orban, Adriana Săftoiu, dar şi alţii şi-au scris demisiile care ulterior au ajuns la mine. Ele nu sunt activate. Trebuie depuse la secretariatul Senatului sau Camerei Deputaţilor şi confirmate apoi în prima şedinţă a Parlamentului de după reluarea sesiunii. Aşa că în prezent nu avem nici un demisionar din Parlament", a spus Crin Antonescu
Antonescu a recunoscut că hotărârea pe tema demisiilor parlamentarilor USL va fi luată de comun acord în urma unor discuţii prealabile în cadrul Uniunii.
Totodată, liderul PSD, Victor Ponta, a confirmat că se doreşte găsirea unei metode favorabile prin care puterea să renunţe la guvernare, subliniind că USL va recurge la demisiile din Parlament dacă se va dovedi că asta va fi soluţia oportună.
"Nu ne putem duce în Parlament pe 1 februarie ca şi cum nu s-a întâmplat nimic. Calea o vom găsi împreună", a mai precizat Ponta.