Crin Antonescu: Îmi dau demisia din fruntea PNL dacă USL obţine la alegeri sub 50%
Dacă USL va obţine la parlamentare un scor sub 50%, acest lucru ar însemna un eşec şi în acest caz îşi va da demisia din fruntea partidului, a declarat joi seară preşedintele PNL Crin Antonescu.
„Ar însemna categoric un eşec, l-am văzut şi pe domnul Ponta declarând că nu doreşte să fie premier – deşi presupunând că am avea 49, 45, 42, e clar că am fi tot prima forţă politică şi cred că ar fi de datoria noastră să căutăm o combinaţie de guvernare. Ar fi şi pentru mine un eşec. Eu cred că asta ar trebui să se întâmple şi asta se va întâmpla (demisia). Ar însemna că PSD şi noi am obţine mai puţin sau cât obţineam şi dacă mergeam separat, nemaiavând nici atu de a impune practic un premier. Şi atunci, sigur că înseamnă eşecul proiectului”, a declarat Crin Antonescu la Realitatea TV.
Liderul liberal a precizat că nu exclude o guvernare alături de UDMR, care ar depinde de modul în care se vor armoniza programele.
„Dacă nu vom avea majoritatea de două treimi, sigur că putem apela la UDMR (pentru modificarea Constituţiei). Având în vedere experienţa de guvernare, UDMR a căpătat în politică cetăţenie română demult, nu cred că e un partener cu care să nu putem să ne asociem. Eu nu exlcud nicio guvernare împreună cu ei, dar asta ţine de anumite condiţii şi modul în care putem armoniza programele noastre. Acum dorim să luăm voturi încât să facem singuri guvernul, dar la ceea ce încercăm să angajăm la proiect, nu strică deloc ca UDMR să fie la guvernare în contrucţia acestui proiect”, a afirmat Antonescu.
Apoi, preşedintele PNL a afirmat din nou că este exclusă colaborarea cu PDL după alegeri.
„Nu e cazul, am răspuns. Nu se pune problema. Sigur că pot să intervină multe dificultăţi de parcurs într-o alianţă de guvernare, nu pot să spun ce şi când se va întâmpla, pot să garantez că voinţa politică la nivelul PNL , cât şi la PSD din câte îmi dau seama, e să reuşim un ciclu de guvernare, aşa încât ce construim acum să reprezinte un fundament. Dacă după 2016 nu vom mai fi împreună, ceea ce e foarte probabil, unii dintre noi vor rămâne la guvernare, şi nu vor mai strica ce s-a făcut înainte”, a mai declarat Crin Antonescu.