Crin Antonescu: După alegerile parlamentare, preşedintele Băsescu "ar putea examina posibilitatea demisiei"
Preşedintele Traian Băsescu ar trebui să analizeze posibilitatea demisiei după alegerile parlamentare, dacă PDL va obţine un rezultat foarte slab, a declarat joi, la Vila Florica de la Ştefăneşti, preşedintele PNL, Crin Antonescu.
"Cel puţin după alegerile parlamentare, dacă rezultatul va indica un anumit sens al voinţei populare şi partidul pe care preşedintele l-a sprijinit în mod neconstituţional, în fiecare zi, vreme de şapte ani, în viaţa căruia s-a amestecat, pentru care a făcut campanie electorală zi de zi, dacă partidul acela va obţine un scor foarte slab, atunci poate că preşedintele ar putea examina posibilitatea demisiei", a declarat Antonescu.
Preşedintele PNL a adăugat că nu este avută în vedere varianta unei suspendări a preşedintelui câtă vreme acesta nu va pune piedici activităţii Guvernului.
"Este imperios necesar ca preşedintele să lase Guvernul investit de Parlament să lucreze. Câtă vreme Guvernul poate lucra, noi ne vedem de treaba noastră (...) şi la momentul alegerilor generale vom vedea. Dacă vreţi un pronostic, nu cred că Traian Băsescu va putea trăi politic în regim normal", a spus Crin Antonescu.
El a precizat că în interiorul USL se discută în prezent "cu precădere obligaţiile faţă de cetăţenii României", prioritatea "absolută" fiind ca actuala guvernare să se achite de îndatoririle asumate.
Preşedintele de onoare al PNL, Radu Câmpeanu, a afirmat la rândul său, cu ocazia manifestărilor organizate la Vila Florica, că va trebui luată la un moment dat o decizie privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, deşi ar fi de preferat o demisie a acestuia.
Crin Antonescu a fost prezent joi la manifestările dedicate împlinirii a 137 de ani de la înfiinţarea PNL, desfăşurate la Vila Florica de la Ştefăneşti, fostă reşedinţă a familiei Brătianu. Liderul liberal a participat ulterior la o acţiune electorală a USL, la Piteşti.