Covidul nu există sau e un simplu guturai? Ce spun medicii despre asta?

Criza coronavirus loveste Romania (Epoch Times România)
Loredana Diacu
21.07.2020

România era joi pe locul IV în Europa la număr de noi cazuri de infectare cu coronavirus. Ne băteau Rusia cu 6248 de noi cazuri, Spania cu 1361 şi Ucraina cu 848. Cu toate acesta, mai sunt încă români care susţin că virusul nu există, alţii care afirma că există dar nu-i mai grav decât o simplă răceală, un guturai...

În aceste condiţii, doctorul Tudor Toma, pneumolog la spitalul din UK unde a fost depistat primul caz de Covid şi medicul epidemiolog Daniela Florina Marcoci vin cu noi explicaţii despre boală, efectele ei, problema asimptomaticilor precum şi sfaturi pentru autorităţi şi populaţie.

"Nu e nicio simpla gripă, e o afecţiune cu totul nouă pentru noi. Noi, medicii din spital am fost efectiv înspăimântaţi de ce am văzut când au început să vină pacienţii. Veneau pacienţi tineri, care nu avea comorbidităţi şi nu aveau niciun motiv să se agraveze şi totuşi se agravau, pacienţi de 40, de 30 de ani care ajungeau să fie ventilaţi. Mortalitatea odată ajuns pe ventilator e de 50-60%" a explicat doctorul Toma.

Declaraţiile complete ale medicilor pot fi urmărite în materialul video.

Despre redacţia informală #CovRoMd

Reţeaua informală #CovRoMd cuprinde 27 de publicaţii de nivel local, regional, naţional, reprezentate de PressHub: Express de Banat (Caraş-Severin, Timiş), Mesagerul de Sibiu (Sibiu), Monitorul de Cluj (Cluj), Alba24.ro(Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Sibiu, Timiş), Gazeta de Dimineaţă (Hunedoara), Argeşul Online (Argeş), Epoch Times Romania (naţional),Monitorul de Botoşani(Botoşani), Oradea Press (Bihor), eBihoreanul(Bihor), Átlátszó Erdély (Harghita, Covasna, Cluj, Bihor, Satu Mare, Mureş), Revista 22 (national level), Zi de Zi (Mureş), Jurnalul Văii Jiului (Hunedoara), Arad24.net (Arad), Banatul Azi (Timiş, Arad, Caraş-Severin), inRoman.ro (Neamţ), Resita.ro(Caraş-Severin), Liber în Teleorman (Teleorman), Info Sud-Est(Tulcea, Constanţa), Jurnalul de Argeş (Argeş), Crişana (Bihor), Transilvania Reporter (Bistriţa-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj), Gazeta de Sud(Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Olt), Viaţa Liberă (Galaţi), Ziarul de Iaşi (Iaşi) şi Vrancea24 (Vrancea).

La nivel european, reţeaua include partenerul EURACTIV.ro (parte a reţelei pan-europene EURACTIV, prezentă în 14 ţări, cu sediul central la Bruxelles), la nivelul Republicii Moldova, report.md, şi, la nivelul unei comunităţi de 5,6M de utilizatori în România şi 1M în diaspora românească, HotNews.ro, prin platforma de dezbateri interactive, LIVE VIDEO #deladistanţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor