Coronavirus. Doi pasageri de pe nava Diamond Princess au murit ca urmare a infectării

Vasul de croazieră Diamond Princess în Yokohama, Japonia, 6 februarie 2020 (Getty Images)
Andrei Popescu
20.02.2020

Doi pasageri de pe nava de croazieră Diamond Princess, ancorată în portul japonez Yokohama, au murit ca urmare a infectării cu coronavirusul din Wuhan.

Postul naţional de televiziune al Japoniei (NHK) a anunţat decesul celor două persoane chiar în ziua în care un al doilea grup de pasageri începuse să fie debarcat de pe navă, aflată în carantină de peste două săptămâni.

Dintre cei aproximativ 500 de pasageri debarcaţi de pe nava Diamond Princess, la bordul căreia se aflau iniţial 3.700 de persoane, inclusiv 17 cetăţeni români, vor pleca doar cei care nu au avut simptome specifice infectării cu noul coronavirus şi care nu au intrat în contact cu bolnavii, au anunţat autorităţile nipone.

Un al doilea cetăţean român a fost diagnosticat ca fiind infectat cu coronavirusul Wuhan. Acesta se află pe nava de croazieră Diamond Princess, pusă de două săptămâni în carantină în largul coastelor Japoniei.

Primul român infectat a fost deja transferat la un spital din Japonia unde se află internat de aproape o săptămână în izolare şi tratament, starea de sănătate a acestuia fiind bună.

Coronavirusul Wuhan, numit după oraşul în care a fost depistat pentru prima dată, a generat temeri în privinţa declanşării unei adevărate pandemii, în condiţiile în care au fost confirmate îmbolnăviri cu acest virus în China, Hong Kong, Macao, Taiwan, Australia, Cambodgia, Canada, Franţa, Germania, Japonia, Malaezia, Nepal, Sri Lanka, Singapore, Tailanda, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite sau Vietnam. Mai multe oraşe chineze, precum Wuhan, rămân în carantină, iar China se confruntă cu o izolare internaţională.

În plus, într-unul dintre cele mai dure avertismente de până acum, un epidemiolog de talie internaţională şi consilier al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a declarat în urmă cu câteva zile că, dacă epidemia de virus Wuhan nu este stăvilită rapid, ar putea infecta peste 5 miliarde de oameni, mai bine de 60% din populaţia globală.

Un nou aspect îngrijorător privind starea avansată a epidemiei din China constă în faptul că, potrivit mass-mediei chineze, în Wuhan au fost trimise 40 de incineratoare industriale mobile. Incineratoarele, utilizate de obicei pentru eliminarea cadavrelor animalelor, sunt acum folosite pentru a gestiona „deşeurile medicale”, potrivit postului american de televiziune NTD. Sursele citate în rapoartele mass-media chineze au semnalat temeri legate de posibila folosire a acestora pentru a incinera rămăşiţe umane.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor