Corneliu Dobriţoiu: Vom menţine nivelul de participare în angajamentele operaţionale internaţionale
Corneliu Dobriţoiu, ministrul Apărării Naţionale, le-a mulţumit, vineri, într-o videoconferinţă, militarilor români din detaşamentele dislocate în teatrul de operaţii din Afganistan, pentru modul cum îşi îndeplinesc misiunile încredinţate, asigurându-i de toată deschiderea din partea conducerii MApN.
"Reafirm cu toată tăria şi determinarea sprijinul pentru eforturile pe care dumneavoastră le faceţi în teatrul de operaţii. România va rămâne un partener credibil şi predictibil, vom menţine, în acest sens, nivelul de participare în angajamentele operaţionale internaţionale", a afirmat Dobriţoiu, potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES de Biroul de Presă al MApN.
Ministrul Apărării a evidenţiat accentul pus pe "dimensiunea calitativă a prezenţei militarilor români în teatrele de operaţii, pe creşterea securităţii forţelor dislocate, prin abordarea prioritară a programelor de înzestrare dedicate acestui scop".
"În egală măsură, vreau să redăm demnitatea acestei instituţii, să restabilim respectul pentru gradul militar, să ţinem departe orice amestec politic care să afecteze moralul dumneavoastră, spiritul de corp al armatei", a transmis ministrul Apărării Naţionale.
Potrivit comunicatului, comandanţii detaşamentelor din Afganistan au raportat ministrului aspecte legate de principalele misiuni executate, situaţia de securitate din zonele de responsabilitate şi relaţiile de coordonare pe care le au cu militarii armatele partenere şi cu autorităţile locale.
La videoconferinţă au mai participat şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, şi locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al şefului SMG, general-locotenent Valeriu Nicuţ.