Corman: Tot ceea ce s-a întâmplat în Polonia în anul 1989...reprezintă un exemplu de inspiraţie pentru poporul moldovenesc
Aflat în Polonia pentru a participa, alături de alţi înalţi oficiali străini, la manifestările solemne dedicate aniversării a 25 de ani de la organizarea primelor alegeri libere, Igor Corman s-a întâlnit astăzi cu mareşalii Sejm-ului şi Senatului, Ewa Kopacz şi Bogdan Borusewicz, a relatat pentru Moldpres Direcţia comunicare şi relaţii publice a Legislativului.
În cadrul întrevederilor au fost abordate subiecte ce ţin de relaţiile bilaterale, situaţia internă şi contextul regional, agenda UE a ţării noastre, dar şi modalităţile în care Polonia poate sprijini în continuare Republica Moldova în parcursul său european, după semnarea Acordului de Asociere pe 27 iunie, la Bruxelles.
Igor Corman s-a declarat onorat să fie alături de poporul polonez la acest eveniment foarte important.
„Tot ceea ce s-a întâmplat în Polonia în anul 1989 şi tot ceea ce a urmat reprezintă un exemplu de inspiraţie pentru poporul moldovenesc”, a declarat şeful Legislativului.
Preşedintele Parlamentului a mulţumit autorităţilor din Polonia pentru suportul acordat ţării noastre în apropierea de Uniunea Europeană, inclusiv pentru decizia recentă de a acorda Republicii Moldova un credit de 100 de mln de euro pentru dezvoltarea agriculturii.
Igor Corman a menţionat că succesele obţinute de ţara noastră în relaţia cu UE nu ar fi fost posibile fără sprijinul partenerilor europeni, iar Polonia a jucat un rol foarte important în acest sens.
„Cuvântul solidaritate este special în Polonia, iar poporul polonez a dat dovadă de solidaritate şi faţă de Republica Moldova”, a relevat Igor Corman.
Şeful Legislativului a reiterat determinarea fermă a autorităţilor de la Chişinău de a semna Acordul de Asociere la UE pe 27 iunie, la Bruxelles şi de a-l ratifica până la finele sesiunii de primăvară a Parlamentului.
„Ne-am bucura ca şi statele membre ale Uniunii Europene să facă acelaşi lucru, în semn de solidaritate şi sprijin”, a menţionat Preşedintele Parlamentului. Mareşalii Sejm-ului şi Senatului au dat asigurări că vor acorda o atenţie prioritară ratificării Acordului.
Referindu-se la nivelul cooperării dintre cele două ţări, părţile au menţionat că intensitatea relaţiilor moldo-polone este în continuă dezvoltare şi au subliniat importanţa fortificării colaborării economice. În context, Mareşalul Senatului Poloniei, Bogdan Borusewicz a anunţat că, la mijlocul lunii curente, va participa la un forum economic la Bălţi. Interlocutorii au mai vorbit despre cooperarea la nivelul autorităţilor locale şi a universităţilor din cele două ţări.
Tot astăzi, Igor Corman a avut o întrevedere cu Andrzej Halicki, Co-preşedintele Adunării Parlamentare moldo-polone, cu care a discutat despre următoarea Reuniune a Adunării Parlamentare a Republicii Polone şi a Republicii Moldova, care va avea loc în perioada 17-19 septembrie, la Cracovia.
La rândul lor, oficialii polonezi au declarat că Republica Moldova se bucură de simpatia autorităţilor din Polonia, care va continua să sprijine pe deplin parcursul european al ţării noastre. „Polonia este prietena Republicii Moldova şi în timpurile grele, puteţi miza pe deplin pe noi”, a menţionat Mareşalul Sejm-ului polonez, felicitând cetăţenii moldoveni pentru obţinerea dreptului de a călători liber în UE. Ewa Kopacz a anunţat că va vizita Republica Moldova în toamna anului curent.