Corlăţean: Boc şi Baconschi n-au răspuns Senatului dacă insistă pe ratificarea acordurilor cu Siria
Preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlăţean, a declarat miercuri că atât premierul Emil Boc, cât şi ministrul de Externe, Teodor Baconschi, nu au răspuns unor scrisori oficiale în care li se cerea să precizeze dacă insistă asupra ratificării acordurilor cu Siria.
Corlăţean a făcut o serie de precizări faţă de acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu privind blocarea ratificării acordului cu Siria în Senat. Preşedintele Comisiei de politică a relatat faptul că au fost remise Senatului spre ratificare patru proiecte de lege pentru ratificarea unor tratate şi acorduri cu Siria în primul trimestru al acestui an, însă la nivelul Comisiei au avut loc două şedinţe în care s-a analizat oportunitatea continuării procedurilor de ratificare.
"Comisia pentru politică externă în ansamblul său, putere şi opoziţie a decis să propună îngheţarea pentru o anumită perioadă de timp, până în cursul lunii septembrie a acestui an a procedurilor de ratificare. Explicaţia şi argumentaţia a fost destul de clară, nu am considerat oportun ratificarea acestor acorduri în clipa de faţă şi nu am dorit să supunem România interpretării că ar încălca poziţia exprimată de Uniunea Europeană şi comunitatea internaţională democratică în ansamblul său, începând cu Statele Unite, începând cu Naţiunile Unite, care condamnă în termeni foarte fermi crimele la care recurge actualul regim de la Damasc, violenţele împotriva propriei populaţii", a explicat Corlăţean. El a subliniat că această poziţie a fpst adoptată inclusiv de senatorii puterii, iar o poziţie similară ar fi avut oficialii MAE în luna iunie.
Corlăţean a prezentat inclusiv o scrisoare transmisă, pe 12 septembrie, premierului Emil Boc şi ministrului de Externe, Teodor Baconschi, în care se prezenta situaţia internaţională şi poziţia adoptată de Comisia de politică externă, fiind solicitată o poziţie oficială a Guvernului privind continuarea procedurilor de ratificarea a acordurilor cu Siria. "Solicităm Guvernului României să-şi prezinte poziţia oficială, clară şi lipsită de ambiguităţi faţă de oportunitatea finalizării în perioada următoare a procedurii de ratificare pentru acordurile menţionate. În situaţia în care Guvernul României îşi angajează responsabilitatea în această direcţie, Comisia de politică externă din Senat este disponibilă să identifice o soluţie de reluare a procedurii de ratificare", se arată în documentul prezentat. Întrebat dacă în Senat va fi menţinută îngheţarea ratificării acordurilor cu Siria dacă Guvernul nu dă un răspuns pe această problemă, Corlăţean a răspuns afirmativ, precizând că în acest moment situaţia Siriei la nivel internaţional e mai proastă.
Totodată, preşedintele Comisiei de politică externă a acuzat "manipulări" şi "minciuni" ale preşedintelui Traian Băsescu, atunci când a susţinut că în Senat ar exista o blocare politică a extrădării lui Omar Hayssam. Corlăţean a precizat că ar fi aflat de la reprezentanţii MAE, secretari de stat şi directori, că există o "convenţie privind asistenţa judiciară în materie civilă şi respectiv penală, încheiată între Republica Socialistă România şi Republica Arabă Siriană la 2 decembrie 1978, convenţie în vigoare care are un capitol cu privire la extrădare". "Ce nu spune dnul Băsescu e că dacă domnia sa ar avea interes să se producă această extrădare a lui Omar Hayssam, ar face foarte bine să ceară Guvernului pe care îl conduce să se folosească de această convenţie în vigoare pentru a solicita şi obţine extrădarea lui Omar Hayssam", a spus Corlăţean.
În plus, Titus Corlăţean, interpretează criticile pe care i le-a adus Traian Băsescu prin faptul că preşedintele ar fi îngrijorat că el ar putea deveni şef al Senatului şi că nu ar mai avea pe acest post o persoană care se îndoaie, precum Mircea Geoană. "Explicaţia pentru care dnul Traian Băsescu recurge la aceste minciuni şi manipulări (privind motivele îngheţării procedurii de ratificare a acordului României cu Siria, n.r.) este în realitate extrem de simplă, domnia sa este deranjat de faptul, de riscul, de a pierde un preşedinte al Senatului obedient (Mircea Geoană, n.r.), un preşedinte moale care ascultă de instrucţiuni. Aceasta este de fapt motivaţia acestui atac şi a faptului că dnul Băsescu îşi aduce aminte brusc, peste noapte de o problemă care în realitate este mult mai simplă, mult mai clară, şi iată, mult mai transparentă", a spus senatorul PSD.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că Omar Hayssam nu poate fi extrădat deoarece tratatul cu Siria este "blocat politic" la Senat din cauza lui Titus Corlăţean, spunând despre această situaţie că este "mai rea decât corupţia lui Apostu de la Cluj!".