Corlăţean a avut, la Roma, o întrevedere cu secretarul american de stat, John Kerry
alte articole
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut miercuri, la Roma, o întrevedere cu noul secretar de stat al SUA, John Kerry, cu ocazia reuniunii ministeriale informale a şefilor diplomaţiilor din statele membre NATO şi UE, informează MAE.
La reuniune care au participat şi Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă şi de securitate comună, Catherine Ashton, şi secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.
Întrevederea a reprezentat primul contact între şefii celor două diplomaţii după preluarea funcţiei de secretar de stat de către John Kerry, la 1 februarie 2013. Discuţiile au relevat stadiul excelent al relaţiei bilaterale, ai cărei parametri sunt definiţi prin „Declaraţia Comună de Parteneriat Strategic pentru secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii” din septembrie 2011, precum şi oportunităţile de viitor ale interacţiunii bilaterale. Secretarul american de stat a reconfirmat sprijinul pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state.
Ministrul Titus Corlăţean a reafirmat locul privilegiat pe care relaţia cu Statele Unite îl ocupă în politica externă a României. În acest sens, a fost subliniată importanţa concretizării unei agende relevante de contacte politico-diplomatice la nivel înalt pentru anul 2013, atât la Washington, cât şi la Bucureşti, pentru a dinamiza şi aprofunda Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări. Secretarul de stat american a exprimat disponibilitate în acest sens.
În cadrul discuţiilor a fost trecut în revistă şi stadiul procesului de punere în aplicare concretă a Acordului bilateral privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA din România, din 2011, care se desfăşoară conform calendarului convenit, ministrul român informându-l pe omologul său despre evoluţiile procesului de pregătire a Bazei de la Deveselu, inclusiv cele din perioada următoare, astfel încât facilitatea de apărare antirachetă să devină operaţională la orizontul anului 2015.