Corina Creţu solicită premierului Ungureanu activarea Mecanismului UE de Protecţie Civilă, pentru ajutorarea sinistraţilor

Europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare a Parlamentului European, a cerut premierului Mihai-Răzvan Ungureanu să activeze Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, pentru ca România să poată beneficia de ajutorul necesar din partea Comisiei Europene şi a celorlalte state membre ale UE.
Epoch Times România
14.02.2012

Europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare a Parlamentului European, a cerut premierului Mihai-Răzvan Ungureanu să activeze Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, pentru ca România să poată beneficia de ajutorul necesar din partea Comisiei Europene şi a celorlalte state membre ale UE.

"Având în vedere faptul că România se confruntă cu o calamitate naturală de mari proporţii, ce afectează dramatic numeroşi cetăţeni, activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene este o decizie necesară demarării asistenţei din partea Centrului de Informare şi Monitorizare al Comisiei Europene, precum şi pentru punerea în mişcare a modulului de protecţie civilă pentru operaţiuni de căutare şi salvare", se arată în apelul adresat şefului Guvernului de către europarlamentarul social-democrat, potrivit unui comunicat e presă transmis luni AGERPRES.

Corina Creţu afirmă, în scrisoarea deschisă adresată premierului şi remisă AGERPRES, că mii de români sunt, de mai multe zile, complet izolaţi şi grav afectaţi de căderile masive de zăpadă, de ger şi de viscol.

"Din păcate, în efortul de a veni în ajutorul sinistraţilor, autorităţile române se dovedesc depăşite de situaţie, fapt recunoscut, astăzi, de către preşedintele Traian Băsescu, care a declarat că ţara noastră nu dispune de dotările necesare pentru a face faţă nevoilor populaţiei", a adăugat vicepreşedintele Comisiei europarlamentare pentru Dezvoltare.

Corina Creţu a precizat că acest mecanism de acţiune comunitară a mai fost activat în condiţii de iarnă dificilă, în ianuarie 2010, de către Marea Britanie şi Olanda, care au cerut sprijin pentru deblocarea autostrăzilor înzăpezite.

Vicepreşedintele PSD i-a solicitat, de asemenea, premierului Ungureanu să aibă în vedere riscul major al producerii de inundaţii catastrofale, o dată cu încălzirea vremii - situaţie cu care se confruntă Bulgaria, care, de altfel, a activat, în urmă cu câteva zile, Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, beneficiind de ajutoare inclusiv din partea ţării noastre, se mai arată în comunicatul de presă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor