Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID: Trebuie să vaccinăm 11 milioane de români

Medicul militar Valeriu Gheorghiţă
Medicul militar Valeriu Gheorghiţă (Facebook - Valeriu Gheorghiţă)

Doctorul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, a anunţat, la Digi24, că ar trebui vaccinaţi în jur de 11 milioane de români pentru a se opri epidemia de coronavirus.

"În momentul în care vom asigura vaccinarea a 60-70% din populaţia adultă, ceea ce înseamnă aproape 11 milioane de persoane, epidemia va fi pusă sub control", a declarat dr. Gheorghiţă, care a explicat că, atunci când se va atinge acest prag, nivelul de infectare va scădea foarte mult şi se vor mai înregistra cel mult cazuri sporadice, lucru care va ridica presiunea de pe sistemul medical.

Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, pentru a ajunge la acest nivel de vaccinare este nevoie de circa şase luni de la prima doză de vaccin administrată. Însă asta doar în cazul în care "oamenii se prezintă la centrele de vaccinare".

În acest sens, va fi demarată şi o campanie naţională de informare, prin care populaţia să primească toate informaţiile necesare.

"Vom comunica transparent, onest", a transmis dr. Gheorghiţă, precizând că informaţii sunt deja disponibile pe site-ul vaccinare-covid.gov.ro.

De asemenea, vor fi bannere, pliante disponibile în farmacii, în cabinetele medicale, plus o campanie de informare în mass-media, care va începe în jurul datei de 20 decembrie.

Valeriu Gheorghiţă a mai adăugat că în acest moment sunt evaluate centrele de vaccinare din ţară, pentru a se asigura că nu apar probleme în lanţul de vaccinare.

Doctorul a transmis că, deşi a primit solicitări ca aceste centre să fie amenajate inclusiv în cabinetele medicale, s-a mers pe ideea organizării unor centre mari, cu capacitate crescută de vaccinare, pentru a nu fragmenta lanţul de distribuţie şi administrare a vaccinurilor. În primă fază a campaniei de vaccinare, destinată personalului medical, vor fi organizate 350 de centre de vaccinare în spitale, dintre care 45 în Bucureşti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne