Controlor de tren le spune călătorilor că poartă mască de protecţie "de proşti"

Controlor
Controlor (Captura video)

CFR Călători a transmis că s-a autosesizat după ce în presă au apărut imagini cu un controlor care nu doar că nu are mască de protecţie - obligatorie în mijloacele de transport în comun - ci le mai şi explică pasagerilor că în România n-a fost declarată pandemie şi că oamenii poartă mască "de proşti".

Mai exact, după ce Digi24 a difuzat o înregistrare video cu controlorul fără mască în dialog cu pasagerii, într-un tren ce circula pe ruta Bucureşti-Constanţa, CFR Călători anunţă că a demarat o cercetare internă şi "că nu tolerează astfel de comportamente în rândul personalului propriu".

"Sancţiunile ce se vor aplica vor fi în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Masca de protecţie este obligatorie la bordul trenurilor CFR Călători, atât pentru personalul propriu cât şi pentru călători", a transmis CFR Călători.

Redăm dialogul dintre controlorul de tren şi călători, conform sursei citate

Călător: În situaţia de faţă este o pandemie, există o pandemie, iar această pandemie nu poate fi înlăturată...

Controlor de tren: Cine a declarat pandemia în ţara asta? E declarată cumva pandemia în ţara asta şi eu nu ştiu?

Călător: Da, este pandemie.

Controlor de tren: Ba nu! Mai interesaţi-vă! În România, Ministerul Sănătăţii nu a declarat pandemie, vă rog frumos să vă interesaţi. Deci nu faceţi nişte afirmaţii care nu le înţelege nimeni. Pandemia în România nu este declarată de către ministrul Sănătăţii. Deci încă nu a declarat dacă este pandemie.

Călător: Atunci de ce purtăm măştile astea?

Controlor de tren: De proşti, de aia, că nu le purtăm de deştepţi, că dacă le purtam de deştepţi...

Călător: Putem să le dăm jos? Am insuficienţă respiratorie.

Controlor de tren: Din punctul meu de vedere, da. Pe mine nu mă deranjează.

Călător: Nu mi se pare corect. Unii poartă, alţii nu. Vi se pare normal, vi se pare corect?

Călător: Eu port mască când am nevoie să port, acum nu pot să port. Haide să ne înţelegem să nu mai facem atâta scandal pentru o nimica toată.

Vă invităm să urmăriţi şi materialul video.