Consultant politic: Statul american înţelege că Taiwanul e mult mai important decât câteva zeci de km pătraţi din Ucraina
Consultantul politic George Rîpă a opinat, în emisiunea B1 TV realizată de jurnalistul Tudor Muşat, că odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă este posibil să vedem un armistiţiu în războiul Rusia-Ucraina.
Jurnalist: Vine Trump la putere, tranşează repede războiul din Ucraina, tranzacţionează un rezultat cu Putin?
George Rîpă: În primul rând, până la urmă, în relaţiile internaţionale, lucrezi cu realităţi. Iar realitatea este următoarea. În mandatul preşedintelui Trump, este singura perioadă din secolul XX, din secolul XXI, în care Vladimir Putin nu a atacat o altă ţară.
Noi discutăm despre ce ar putea fi în 2025 pe frontul din Ucraina. Cel mai probabil acolo vom avea un armistiţiu, într-o formă sau alta. Din motive foarte clare, care ţin de realitatea de pe teren. Realitatea de pe teren ne arată, cel puţin în ultimele săptămâni, că frontul ucrainean se prăbuşeşte.
Poate discutăm mai puţin despre chestiunile acestea, dar frontul ucrainean pur şi simplu se prăbuşeşte. Nu mai au arme, şi asta pentru că Occidentul le-a dat ucrainenilor arme, atât cât să supravieţuiască şi cât să îi oprească pe ruşi, dar nu şi cât să îi învingă. Nu mai au forţă umană. Uitaţi-vă că acelaşi Occident, astăzi îi spune Kievului, scădeţi şi mai mult perioada de...
Jurnalist: Teoria care e? Ori le dai mai multe arme să învingă şi sprijin, ori nu le mai dai nimic de acum încolo şi spui hai să ajungem la o soluţie negociată model Trump.
George Rîpă: Teoria este una la Bucureşti şi este alta la Washington. Viziunea de la Washington nu este neapărat viziunea Kamalei sau a lui Donald Trump. Este viziunea statului american. Iar statul american, în momentul în care se uită pe harta lumii, înţelege faptul că Taiwanul este mult mai important decât câteva zeci de kilometri pătraţi din Ucraina. Înţelege că ce se întâmplă în Orientul Mijlociu şi modul în care s-ar putea schimba lucrurile acolo în perioada următoare este mult mai important decât ce se întâmplă în Ucraina.
Pentru noi, care avem un război la graniţă, avem toate fundamentele şi, mai ales, având experienţa istorică cu Federaţia Rusă, cu Rusia, cu Uniunea Sovietică, cu ce vreţi dumneavoastră. Evident că ne dorim aici o rezolvare a problemei cât mai mult în avantajul Ucrainei. Dar, pe de altă parte, puteţi să-mi spuneţi şi mie în istorie un moment în care ruşii, după ce au ocupat un teritoriu, au renunţat la el de bunăvoie?