Consiliul Municipal Chişinău a aprobat în prima lectură bugetul municipiului
Consiliul Municipal Chişinău (CMC)a aprobat joi, în prima lectură proiectul bugetului municipal pentru anul 2014. În cadrul şedinţei extraordinare a CMC pentru aprobarea proiectului au votat 27 dintre 51 de consilieri.
Consilierii din partea PCRM şi Partidul Socialiştilor s-au abţinut. Potrivit proiectului documentului, veniturile vor constitui 2,662 mlrd. lei, iar cheltuielile 2,801 mlrd. lei. Deficitul bugetului va fi de peste 139 mil. lei. După cum a declarat în cadrul şedinţei şeful direcţiei finanţe, Veronica Herţa, deficitul bugetului primăriei este planificat a fi acoperit din contul vânzărilor proprietăţii publice, precum şi prin intermediul atragerii investiţiilor. Procedura de examinare şi votare a principalului document financiar a durat circa 30 minute.
Reprezentanţii fracţiunii comuniştilor, Valentin Todercan, în discursul său pentru presă a spus că "o astfel de metodă rapidă de aprobare a bugetului este criminală". "Este evident că lui Dorin Chirtoacă, care a dus administrarea oraşului la o catastrofă administrativă, nu doreşte să se angajeze în argumentări de lungă durată în privinţa unui sau altui articol al cheltuielilor cu consilierii responsabili. Ca de obicei şi-a exprimat atitudinea sa faţă de orăşeni. A demonstrat neglijenţă totală faţă de nevoile acestora, precum şi faţă de opiniile consilierilor, aleşi de chişinăuieni", a spus Todercan.
Potrivit opiniei sale, convocând şedinţa extraordinară a CMC, Chrtoacă şi funcţionarii primăriei au încălcat din nou regulamentul, în care este stipulat că şedinţă în astfel de regim se convoacă doar în cazuri excepţionale". "Votarea de astăzi a bugetului pentru anul viitor este ilegală", a declarat Todercan.