Consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu: Preşedintele Traian Băsescu va respecta decizia CCR

Epoch Times România
27.06.2012

Consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu a declarat, miercuri, după ce a susţinut la Curtea Constituţională a României (CCR) punctul de vedere al Administraţiei Prezidenţiale în legătură cu reprezentarea României la Consiliul European, că preşedintele Traian Băsescu va respecta decizia Curţii.

"Am susţinut punctul de vedere pe care l-am transmis atunci când am solicitat Curţii Constituţionale de a soluţiona acest conflict juridic de natură constituţională. După părerea noastră, până acum, nu s-a schimbat nimic în ceea ce priveşte legislaţia. Avem aceeaşi Constituţie, avem aceleaşi legi în baza cărora preşedintele României a participat la Consiliul European, prin urmare nu vedem de ce dintr-o dată şeful delegaţiei României la Consiliul European este primul ministru şi nu preşedintele, mai ales că, din punct de vedere constituţional, UE este o uniune de state. La Consiliul European participă reprezentanţii statelor, iar aşa cum prevede Constituţia României în momentul de faţă, preşedintele reprezintă statul român", a declarat Ştefan Deaconu.

Întrebat dacă preşedintele Traian Băsescu se va supune unei decizii a judecătorilor constituţionali conform căreia premierul trebuie să conducă delegaţia României la Consiliul European de la Bruxelles, Ştefan Deaconu a răspuns: "Dacă asta e decizia, trebuie respectată".

Curtea Constituţională a României discută, în şedinţa de miercuri, sesizarea Preşedinţiei în legătură cu reprezentarea României la Consiliul European de la sfârşitul acestei săptămâni.

La şedinţă a participat premierul Victor Ponta şi ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, iar din partea Administraţiei Prezidenţiale, consilierul Ştefan Deaconu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor