Consilier local USR: Practic, judecătorul, când iese la pensie, iese cu o pensie mai mare decât salariul
Alexandru Dimitriu, consilier local din partea USR, a criticat în termeni duri, la B1 TV, solicitarea judecătorului Cătălin Nicolae Magdalena, şef al Direcţiei Inspecţie Judecători a Inspecţiei Judiciare, de a se pensiona la 49 de ani, după doar 15 ani în sistem, în ciuda faptului că vechimea necesară în magistratură este de 25 de ani.
Direcţia Inspecţie Judecători a Inspecţiei Judiciare este instituţia care analizează abaterile disciplinare ale judecătorilor.
“Evident că am curajul necesar să vorbesc şi poate e bine de spus că sunt şi avocat, prin urmare, supărarea judecătorilor pe mine, în profesie, m-ar putea chiar afecta, dar este incalificabil modul în care judecătorii din CSM se comportă. Lăsând la o parte că vina aparţine în mare măsură şi PSD-PNL, care au dat o astfel de legislaţie, care să permită judecătorilor să facă astfel de abuzuri şi fac aici o paranteză: sunt nenumărate speţe care au determinat majorarea salariilor magistraţilor peste lege, pentru că, pur şi simplu, judecătorii s-au judecat între ei şi aceste speţe au putut să apară tot din cauza modalităţii în care s-a legiferat tot de către acest PSD şi PNL.
Iar aceste majorări de salarii au determinat şi majorarea pensiilor speciale, pentru că nu este suficient că un magistrat avea pensie special 85% din salariu net înainte. A venit Dragnea şi PNL-ul a zis OK atunci, şi-a făcut 85% din brut, deci, practic, judecătorul când iese la pensie, iese cu o pensie mai mare decât salariul. De ce să nu ieşi la pensie mai repede, după 15 ani, dacă e posibil? Deci hai să fim oneşti până la capăt şi să spui tu în calitate de membru PSD, partid socialist, partid care trebuie să aibă grijă de cei care sunt vulnerabili şi să spui că n-ai nicio părere cu privire la această nenorocire, şi anume, pensia specială, asta mi se pare de o iresponsabilitate cruntă”, a spus Dimitriu.
Dimitriu a continuat: “Vreau să mai spun un lucru, apropo de legislaţia asta a pensiilor, care a batjocorit oamenii care au lucrat în condiţii speciale. Exact în comisii, colega mea Oana Ţoiu şi colegul meu Cristian Seidler au spus de nenumărate ori că aşa o să se întâmple. Pe urmă, dacă stăm să ne gândim acum, ce e aia să stai să discuţi? Păi problema asta a apărut de câteva luni de zile. Discută odată şi dă o ordonanţă de urgenţă, că eşti la guvernare, nu stai şi discuţi şi trec luni peste luni”.
Reamintim, în acest context, că Secţia de judecători din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat joi, în unanimitate, pensionarea judecătorului Magdalena şi înaintarea dosarului acestuia către preşedintele României în vederea semnării decretului de eliberate din funcţie.