Confruntările din Ucraina aduc ţara aproape de colapsul politic (revista presei spaniole)
Confruntările violente din Ucraina ocupă miercuri prima pagină a câtorva cotidiene spaniole, care arată că ţara este foarte aproape de colapsul politic, din cauza unui adevărat război între poliţie şi manifestanţi.
'Violenţele târăsc Ucraina pe marginea colapsului politic', scrie cotidianul El Pais, după confruntările violente de marţi.
'Kievul sângerează', observă şi cotidianul ABC, după ceea ce califică drept o 'ofensivă dură' a preşedintelui Viktor Ianukovici împotriva manifestanţilor proeuropeni.
'Război deschis în Ucraina între poliţie şi manifestanţi', arată cotidianul La Vanguardia. Vicepreşedintele american Joe Biden i-a cerut lui Ianukovici să retragă forţele de ordine din stradă. În tot acest timp, în faţa represiunii poliţiei, opoziţia a cerut 'niciun pas înapoi'. Unii manifestanţi s-au îndreptat spre parlament, iar pe drum au atacat sediul partidului preşedintelui ucrainean.
Cotidianul El Mundo dezvăluie că Francisco Granados, senator al Partidului Popular din Spania, avea în Elveţia 1,5 milioane de euro într-un depozit deschis încă din 1999. În plus, acelaşi cotidian spaniol scrie şi cum sute de imigranţi africani subsaharieni aşteaptă momentul potrivit pentru a sărit gardul de la frontieră şi a intra în Melilla, profitând de presiunile pe care le suportă agenţii Gărzii Civile. 'A venit vremea să sărim, acum ori niciodată', consemnează publicaţia citată spusele lor.
Audienţa Naţională va cerceta ETA pentru crime de lez-umanitate, arată cotidianul La Razon, după ce judecătorul Gómez Bermúdez a început procedura corespunzătoare în urma plângerii prezentate de victimele terorismului. Cotidianul spaniol observă că instanţa o ia înainte astfel oricărei decizii viitoare a Tribunalului de la Haga.
Investiţiile în ştiinţă au scăzut cu 37% în ultimii patru ani, constată El Periodico de Catalunya. Lipsa de motivaţie îi stăpâneşte pe cercetători, din cauza problemelor bugetare; oamenii de ştiinţă spun că regretă faptul că nu a fost schimbat modelul de administrare a acestor fonduri, mai arată cotidianul catalan citat.