Conflict în PNL: De ce cere Relu Fenechiu excluderea din partid a primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş

Cu doar o lună şi jumătate înainte de alegerile parlamentare, încă un scandal a izbucnit în PNL, fiind întreţinut chiar de vicepreşedintele partidului Relu Fenechiu, precum şi de primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş.
Relu Fenechiu, PNL (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
26.10.2012

Cu doar o lună şi jumătate înainte de alegerile parlamentare, încă un scandal a izbucnit în PNL, fiind întreţinut chiar de vicepreşedintele partidului Relu Fenechiu, precum şi de primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş. Astfel, Relu Fenechiu a declarat că edilul trebuie dat afară din partid, pentru că şi-a permis să propună cu totul alţi candidaţi la alegerile parlamentare decât cei puşi pe liste de conducerea de la Bucureşti.

De cealaltă parte, Cherecheş nu s-a lăsat intimidat de afirmaţiile lui Fenechiu şi le-a mai trimis cetăţenilor din Baia Mare o nouă scrisoare despre convingerile sale politice.

"Liderii Uniunii Social Liberale mai au timp să facă alegerea corectă în aceea ce priveşte nominalizarea candidaţilor pentru colegiile din Municipiul Baia Mare, dar şi cele din Maramureş, la alegerile parlamentare care vor fi organizate în data de 9 decembrie 2012", a scris Cătălin Cherecheş în scrisoare.

De asemenea, el a precizat şi ce candidaţi ar trebui susţinuţi de USL în lupta electorală pentru un scaun de parlamentar.

"Consider că trebuie menţinut sprijinul pentru deputatul Gheorghe Zoicaş. Acesta a demonstrat că este şi poate fi şi în viitor o voce importantă a băimărenilor în Parlamentul României. Îmi menţin susţinerea pentru deputatul Florin Tătaru şi am speranţa că domnul Mircea Ursache, preşedintele PSD Maramureş, va fi nominalizat pentru a candida pe Colegiul 1 - Senat Baia Mare. Această formulă poate aduce câştigarea colegiilor cu un procent de peste 70 %, dar înseamnă şi asigurarea unei echipe coerente şi puternice cu care eu, în calitate de primar, pot să promovez şi să reprezint interesele băimărenilor, dar şi ale maramureşenilor", a precizat edilul băimărean în scrisoarea trimisă către cetăţenii oraşului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor